DISTRIBUIȚI

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), sesizată în procedură de urgenţă, a cerut joi Moscovei să nu execute doi soldaţi britanici condamnaţi la moarte de autorităţile separatiste proruse pentru că au luptat alături de armata ucraineană la Mariupol, potrivit AFP, scrie agerpres.   

CEDO a transmis deja Moscovei o solicitare similară pentru un soldat marocan la 16 iunie.


Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

Conform autorităţilor ruse, cei trei bărbaţi, marocanul Brahim Saadoun şi cei doi britanici, s-au predat şi au fost făcuţi prizonieri în regiunea Mariupol alături de circa o mie de soldaţi ucraineni la mijlocul lunii aprilie.

Ei au fost condamnaţi la moarte la 9 iunie de Curtea Supremă a autoproclamatei Republici Populare Doneţk.

Cererea transmisă joi de CEDO, organismul judiciar al Consiliului Europei, vizează doi cetăţeni britanici, Shaun Pinner şi Aiden Aslin, născuţi în 1973, respectiv 1994, care s-au căsătorit sau sunt într-o relaţie cu cetăţeni ucraineni şi „consideră Ucraina drept casa lor”.

Ei s-au alăturat armatei ucrainene în 2018 şi au fost desfăşuraţi în regiunea Mariupol la începutul conflictului.

CEDO „a transmis în special guvernului Federaţiei Ruse ca, pe baza prevederilor Articolului 39 al Curţii, să se asigure că pedeapsa cu moartea pronunţată împotriva inculpaţilor nu este aplicată, să garanteze că toate condiţiile lor de detenţie sunt corespunzătoare şi să le ofere toată asistenţa medicală necesară”, a precizat Curtea, cu sediul la Strasbourg.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

Articolul 39 de regulamentul CEDO îi permite acestei instanţe să dispună „măsuri provizorii” cât timp reclamanţii sunt expuşi la „un risc real de daune ireparabile”.

CEDO insistă asupra faptului că Rusia este în continuare obligată să îşi respecte deciziile, chiar dacă Moscova a fost exclusă din Consiliul Europei la mijlocul lui martie.