DISTRIBUIȚI

Poliţia finlandeză nu este sigură în ceea ce priveşte identitatea reală a bărbatului arestat sub suspiciunea că a ucis doi oameni într-un atac cu cuţit săptămâna trecută, a declarat miercuri detectivul care conduce investigaţia, informează Reuters, conform agerpres.

Atacul de săptămâna trecută este primul din Finlanda bănuit a fi comis de un militant islamist.


Alte opt persoane au fost rănite în acest atac cu cuţit, care a avut loc în oraşul de pe coasta de sud-vest a Finlandei, Turku, la 18 august.

Citeşte şi: Proteste VIOLENTE la un miting anti-Donald Trump. Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene – FOTO/VIDEO

Atacul din Finlanda a fost comis la numai o zi după ce un atacator a intrat cu o camionetă în mulţime la Barcelona, ucigând 14 oameni şi rănind peste o sută. Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat atacul din Spania.

Poliţia finlandeză a plasat în arest patru bărbaţi în legătură cu atacul de la Turku şi a emis un mandat internaţional de arestare pe numele unui al cincilea suspect.

sursa foto: Daily Mail

Bărbatul suspectat aflat în custodia poliţiei a fost identificat ca fiind marocanul de 18 ani Abderrahman Mechkah, declarat marţi, de o Curte de Justiţie, responsabil pentru atac.

Citeşte şi: Unul dintre terorişti A RECUNOSCUT. Planul lor viza un monument SACRU al Barcelonei

Însă detectivul care conduce ancheta, Markus Laine, de la Biroul Naţional pentru Investigaţii, a declarat pentru Reuters că este posibil ca aceasta să fie o identitate falsă.

‘Avem motive să credem că el le-a dat informaţii eronate autorităţilor atunci când a intrat în ţară’, a declarat Laine. ‘Nu putem comenta deocamdată motivele lui. El nu a dorit să răspundă la toate întrebările’, a adăugat el.

Bărbatul identificat drept Abderrahman Mechkah a sosit în Finlanda în 2016, după ce s-a aflat o perioadă în Germania, potrivit autorităţilor.