DISTRIBUIȚI
Skymet Weather

Noaptea de sâmbătă spre duminică a fost cea mai călduroasă înregistrată vreodată pentru o lună noiembrie la Sydney, cel mai mare oraş din Australia, care se confruntă în actuala vară australă cu temperaturi de până la 40 de grade Celsius, relatează AFP, potrivit agerpres.

În cursul nopţii, temperatura a scăzut până la 25°C, dar la ora 4:30 dimineaţa termometrele înregistrau deja 30°C pentru a urca apoi, pentru a oua zi consecutiv, până la 40 de grade Celsius.


Citește și : Rusia înregistrează într-o săptămână aproape tot atâtea cazuri de COVID-19 ca în toată luna septembrie

Autorităţile au interzis aprinderea oricărui foc în marea parte a regiunii, afectată de incendii catastrofale în vara australă de anul trecut.

Aproximativ 60 de focuri de vegetaţie sunt active în regiune, deşi majoritatea se află sub control mai ales datorită vânturilor venite din sud.

Primele incendii din vara 2019-2020 au avut un efect devastator, mistuind o suprafaţă egală cu aproape jumătate din teritoriul Franţei, provocând moartea a 33 de persoane şi obligând zeci de mii de oameni să-şi părăsească locuinţele.

Citește și : Incendiu la un centru de migranţi în nordul Parisului, opt răniţi

Perioada actuală de caniculă intervine după ce experţii au avertizat, în urmă cu două săptămâni, că schimbările climatice vor provoca în Australia mai multe incendii de pădure, secetă şi fenomene meteo violente.

Incendiile catastrofale de anul trecut au obligat, de asemenea, aproape trei miliarde de animale să fugă din calea flăcărilor şi au costat economia ţării 7 miliarde de dolari australieni.