DISTRIBUIȚI
dw.com

Când copiii ies dintr-un război, partea cea mai importantă a recuperării psihologice este încercarea de a-i face „să se simtă utili din nou”, de aceea trebuie să le fie oferite „oportunităţi reale” care să-i împiedice să recadă într-un alt tip de violenţă, consideră activistul din Sierra Leone şi fost copil-soldat Ishmael Beah. 

Beah evidenţiază – în declaraţii consemnate de agenţia EFE la Haga şi preluate de agerpres., unde a fost invitat de Save the Children – problemele de reinserţie pentru „copiii războiului” şi îşi bazează afirmaţiile chiar pe propria sa experienţă: la vârsta de 11 ani, el şi-a văzut părinţii şi doi fraţi ucişi în satul Mogbwemo, pe timpul războiului civil din Sierra Leone (1991-2002), iar când avea 13 ani a fost capturat de forţele guvernamentale şi a devenit soldat.


Citeşte şi: Un vapor de agrement S-A SCUFUNDAT în Dunăre. Şapte pasageri sunt morţi, 19 sunt daţi dispăruţi! – FOTO/VIDEO

În plină adolescenţă, a învăţat să tragă, „a ucis mulţi oameni”, a urcat în ierarhia militară şi a avut copii în subordine şi a dezvoltat o dependenţă de droguri (amfetamină, cocaină şi marijuana) pe seama căreia pune comportamentul său violent de la acea vreme.

„În războaie, copiii trăiesc într-un mediu dificil, distructiv şi traumatizant, dar aveam un rol. Când m-au salvat, fără să-mi dea ceva de făcut, m-am simţit inutil şi aş fi putut cu uşurinţă să revin la orice alt tip de violenţă”, îşi aminteşte cel ajuns acum apărător UNICEF al copiilor prinşi în război.

Beah a fost salvat de ONU în 1996 şi transferat într-un centru de reabilitare din capitala Freetown. Aici a început întoarcerea sa în „lumea civilizată”, lucru deloc uşor deoarece experienţele trăite l-au „dezumanizat”.

Când l-au salvat, a fost internat într-un centru cunoscut de toată comunitatea ca fiind pentru „foştii copii-soldat”, lucru ce îi stigmatiza pe minorii care fuseseră recrutaţi în război, îngreunând reintegrarea lor socială.

Atunci când Freetown a fost invadat de rebeli, Beah a ajuns în SUA cu ajutorul familiei sale adoptive. Acolo a putut studia la universitate şi să-şi îndeplinească visul de a deveni scriitor iar acum trăieşte atât în Franţa cât şi în California.

Mii de copii din „califatul” grupării jihadiste Stat Islamic (SI) din Irak şi Siria, acum înfrânt, sunt prinşi în prezent între respingerea de către ţările ai căror cetăţeni sunt şi un vid legal plin de întrebări cu privire la aparentul „risc” ce l-ar putea presupune faptul că au fost instruiţi pe câmpul de luptă, martori ai atrocităţilor şi expuşi fricii şi ororilor războiului.

Doar în taberele din nord-vestul Siriei se află peste 2.500 de copii de cel puţin 30 naţionalităţi care sunt lipsiţi de îngrijire, inclusiv psihologică, şi cu un viitor cu fiecare zi mai incert.

„Când războiul se termină, se sfârşesc luptele, nu însă suferinţa populaţiei care a trecut prin acel conflict”, subliniază Beah, 38 de ani, care şi-a transpus amintirile în volumul „Un drum larg” (2007), carte tradusă în mai multe limbi.

Citeşte şi: 21 de pelerini mexicani au murit într-un groaznic accident rutier – FOTO/VIDEO

„Când vrei să creezi un precedent legal în jurisprudenţă, nu poţi avea un dublu standard, pentru că legea ar fi inutilă. Dacă un cetăţean comite o crimă, nu îi iei cetăţenia şi îl laşi apatrid. Sunt legi care se aplică în ţara sa. Opusul este un precedent foarte periculos”, adaugă el.

Un exemplu este cazul lui Omar Khadr, scrie EFE, un tânăr canadian capturat de SUA în Afganistan când avea 15 ani şi care a petrecut aproape zece ani în închisoarea Guantanamo sub acuzaţia că ar fi aruncat o grenadă ce l-a ucis pe un sergent american.

De-a lungul anilor, Canada a refuzat să-l repatrieze pe Khadr – fiul unui canadian de origine egipteană considerat unul dintre fondatorii Al Qaida – până când în 2010, după ce ONU a solicitat eliberarea sa considerându-l un „copil-soldat”, Ottawa a fost obligată să-l reprimească pe tânăr.

Avocatul Copilului din Olanda, Margrite Kalverboer, a declarat pentru EFE că „nu este uşor de reintegrat aceşti copii, dar tocmai de aceea trebuie să încerci să intervii la timp: cu cât sunt mai mici, cu atât va fi mai facil, iar cu cât se află mai mult în această situaţie, cu atât mai complicat va fi să eviţi ca să devină un pericol pentru societate”.