DISTRIBUIȚI

Comisia Europeană a avut contacte cu reprezentanţii platformelor online pentru combaterea dezinformării şi a lansat luni o pagină web dedicată demontării miturilor şi verificării faptelor în ceea ce priveşte pandemia de COVID-19, informează un comunicat al Reprezentanţei CE în România, potrivit agerpres.

După o primă reuniune cu reprezentanţii platformelor online la începutul lui martie, vicepreşedinta CE pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, a organizat vineri, 27 martie, o teleconferinţă cu delegaţi ai Google, Facebook, Twitter, Microsoft sau Mozilla pentru a primi informaţii actualizate cu privire la răspândirea dezinformării legate de noul coronavirus.


Citește și : UK aprobă un dispozitiv respirator pentru tratarea cazurilor de COVID-19 în afara secţiilor ATI

Platformele, toate semnatare ale Codului de bune practici privind dezinformarea, au informat că măsurile luate în ultimele săptămâni au contribuit la accesul sporit la informaţii oficiale, precum şi la retrogradarea şi eliminarea conţinutului dăunător. Acestea au confirmat totuşi că există un flux constant de informaţii false şi dăunătoare, în principal legate de sănătate, pe care le elimină în număr mare. În mod similar, platformele au pus în aplicare măsurile de eliminare a anunţurilor legate de echipamente de protecţie, precum măştile, dar, cu toate acestea, există lipsuri în aplicarea pe deplin a noilor politici.

Potrivit sursei citate, vicepreşedinta CE a îndemnat firmele să facă schimb de date relevante cu cercetătorii, cu verificatori ai veridicităţii informaţiei (fact-checkers), precum şi să colaboreze cu autorităţile din toate statele membre şi să facă schimb de modele de conţinut eliminat, inclusiv cu executivul comunitar.

Vera Jourova a salutat după întâlnirea de vineri măsurile ferme luate de platforme, dar a precizat că „atât platformele, cât şi autorităţile mai au multe de făcut”.

„Platformele trebuie să îşi intensifice eforturile pentru a pune în aplicare pe deplin noile politici şi pentru a oferi mai multe dovezi că măsurile lor funcţionează. De asemenea, este la fel de important să ne intensificăm capacităţile analitice şi să ne coordonăm mai bine răspunsul la informaţiile dăunătoare”, a mai spus ea.

Platformele au constatat că a crescut traficul pe site-urile surselor oficiale, în special pentru chestiuni referitoare la sănătate, şi au subliniat nevoia de a se menţine o calitate superioară a conţinutului respectiv în toate limbile.

Citește și : Singapore anunță 35 de cazuri noi de infectare cu COVID-19

De la izbucnirea crizei, CE a lansat un website dedicat răspunsului la coronavirus, iar de luni poate fi accesată o secţiune dedicată luptei împotriva dezinformării în ceea ce priveşte pandemia de coronavirus, care furnizează materiale pentru a demonta mituri şi a facilita verificarea factuală.

În paralel, Serviciul European de Acţiune Externă desfăşoară activităţi de analizare şi expunere a dezinformării cu privire la pandemie, provenită de la actori şi surse externe.