DISTRIBUIȚI
Anadolu Agency

Guvernul columbian a confirmat vineri 13 cazuri de COVID-19 în rândul personalului Preşedinţiei Republicii, motiv pentru care şeful statului, Ivan Duque, şi colaboratorii din cercul său cel mai apropiat au fost testaţi pentru noul coronavirus, rezultatele fiind negative, informează agenţia EFE, potrivit agerpres.

Cinci dintre persoanele infectate fac parte din Departamentul Administrativ al Preşedinţiei şi celelalte opt din structura de protecţie a Casei de Narińo, sediul executivului. Cei testaţi pozitiv au fost izolaţi la domiciliu.


Citește și : Mii de medici italieni au demonstrat în toată Italia pentru a cere o reformă

Epidemia de COVID-19 se intensifică în Columbia, joi fiind înregistrat un record zilnic după ce au fost confirmate 1.262 de noi cazuri de infectare, al căror total ajunge deocamdată la 25.366, dintre care 822 de decese.

Prin urmare, guvernul de la Bogota a decis ca măsurile de izolare, instituite pe 25 martie şi care erau valabile până pe 31 mai, să fie prelungite până pe 30 iunie.

Citește și : Marea Britanie îndeamnă Administraţia de la Beijing să reanalizeze iniţiativa privind Hong Kong