DISTRIBUIȚI
CNN.com

Câteva mii de pensionari greci au blocat vineri centrul capitalei Atena, într-un protest împotriva măsurilor de austeritate, care includ şi mai multe tăieri ale veniturilor lor, transmite DPA, conform agerpres .

Mulţi protestatari au venit din alte oraşe pentru a participa la demonstraţia din faţa parlamentului. Marşul a paralizat traficul în oraş.


Ei au afişat pancarte pe care era scris „Hoţilor, mincinoşilor, daţi-ne vieţile înapoi” sau „Ne-am câştigat cu sânge pensiile pe care le tăiaţi”.

Citește și : Ucraina îl va extrăda pe fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili

Grecia a convenit să introducă sute de reforme în ultimii şapte ani pentru a îndeplini condiţiile creditorilor internaţionali – Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială – după criza financiară din 2010.

Pensiile au fost tăiate de cel puţin 12 ori de atunci.

Alte măsuri de austeritate atrag cu regularitate mari proteste.

Actualul plan de salvare, foarte probabil şi ultimul, este în valoare de 86 de miliarde de euro şi ar urma să se finalizeze în august 2018.