DISTRIBUIȚI

Evenimentele meteorologice extreme, cum ar fi valurile de caniculă şi inundaţiile, care se vor multiplica anii următori ca urmare a schimbărilor climatice, au costat aproximativ 142.000 de vieţi şi aproape 510 miliarde de euro în Europa în ultimii 40 de ani, conform unui raport publicat joi, informează AFP, potrivit agerpres.

În studiul său, Agenţia Europeană de Mediu (AEE), cu sediul la Copenhaga, solicită continuarea adoptării măsurilor de adaptare, atât la nivel individual, cât şi la nivel de stat, doar un sfert dintre daunele înregistrate fiind asigurate.


Citeşte şi: Sean Penn spune că ‘genele de lașitate’ i-au determinat pe bărbați să ‘renunțe la blugi pentru o fustă’ – Black News

Evenimentele ”climatice”, cu precădere cele caniculare, dar şi valurile de frig, seceta şi incendiile forestiere, reprezintă 93% din numărul total al deceselor şi 22% din daunele financiare, potrivit bilanţului realizat pe baza datelor CATDAT.

Dacă pierderile umane provocate de aceste evenimente sunt mult mai reduse, inundaţiile au fost cele mai costisitoare dezastre din punct de vedere financiar – 44% din totalul costurilor -, înaintea furtunilor (34%), potrivit acestui raport.

Câteva evenimente foarte grave concentrează cea mai mare parte a bilanţului: 3% dintre dezastrele recenzate sunt astfel responsabile pentru aproximativ 60% din costul financiar pentru perioada 1980-2020.

Numai valul de caniculă din 2003 a provocat moartea a aproximativ 80.000 de persoane în cele 32 de ţări europene studiate, inclusiv cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum şi Turcia şi Regatul Unit.

La nivel global, Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) estimează că numărul dezastrelor asociate vremii a crescut în ultimii 50 de ani, provocând mai multe daune materiale, dar lăsând în urmă mai puţine decese.

Pentru Europa, AEE estimează că datele din ultimii 40 de ani nu permit să se concluzioneze cu certitudine că aceste fenomene s-au amplificat ca urmare a schimbărilor climatice din cauza pagubelor foarte neregulate de la an la an, precizând însă că riscul va creşte în viitorul apropiat.

”Toate dezastrele pe care le descriem ca fiind asociate condiţiilor meteorologice şi climei sunt influenţate de condiţiile climatice. Dar asta nu înseamnă că toate sunt influenţate de schimbările climatice”, a declarat pentru AFP un expert din cadrul agenţiei europene, Wouter Vanneuville.

Puţine daune asigurate

Studiile recente, inclusiv rapoartele Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) format din experţi ONU în domeniul climei, demonstrează că frecvenţa şi gravitatea unor evenimente precum secetele şi incendiile forestiere sunt mai bine explicate atunci când sunt luate în considerare schimbările climatice, a amintit totuşi Vanneuville.

În cazul altora, precum furtunile cu grindină, încă lipsesc dovezile.

Citeşte şi: Casa Albă NU va mai califica drept IMINENTĂ o invazie rusă în Ucraina – Black News

În Europa, modelele climatice prevăd evenimente mai frecvente şi mai severe, fie că este vorba despre furtuni, inundaţii şi alunecări de terenuri umede, sau de secete ori incendii forestiere, a avertizat el.

”Pentru anumite tipuri de fenomene, cum ar fi furtunile non-tropicale, semnalul climatic în Europa nu este clar şi, prin urmare, nu este sigur că acestea sunt în creştere. Însă, pentru altele, cum ar fi secetele (nu doar în Mediterana, ci în majoritatea regiunilor Europei), previziunile climatice indică o intensificare”, a explicat el.

Măsurile adoptate atât la nivel individual, cât şi la nivel de stat sunt esenţiale pentru evitarea riscurilor asociate fenomenelor extreme şi pentru limitarea pagubelor, recomandă AEE.

”După 2003, valuri de caniculă similare au cauzat mai puţine decese datorită implementării măsurilor de adaptare”, precum instalarea de aparate de aer condiţionat, a subliniat agenţia.

La nivel naţional, Germania este ţara europeană care a suferit cel mai mult, cu 42.000 de decese şi pierderi financiare în valoare de 107 miliarde de euro.

Urmează Franţa (26.700 de morţi şi pagube de 99 de miliarde de euro) şi Italia (21.600 de decese şi pagube de 90 miliarde de euro).

Doar 23% dintre proprietăţile care au suferit daune materiale în întreaga Europă au fost asigurate, însă disparităţile sunt uriaşe: de exemplu, acestea au fost de 1% în România şi Lituania, faţă de 55% în Ţările de Jos sau 56% în Danemarca.

Dezastrele precum cutremurele şi erupţiile vulcanice nu sunt incluse în aceste cifre, nefiind meteorologice.

Potrivit unei evaluări similare a Administraţiei Naţionale a Oceanelor şi Atmosferei (NOAA), Statele Unite au suferit 310 dezastre meteorologice şi climatice din 1980, înregistrând pagube ce depăşesc 2,155 miliarde de dolari.