DISTRIBUIȚI
MarineTraffic

Paza de coastă niponă a anunţat vineri că 13 persoane au murit în urma coliziunii survenite cu o zi înainte între un pescador chinez şi un petrolier din Hong Kong, în largul coastei de vest a Japoniei, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Scafandrii noştri au găsit 12 trupuri neînsufleţite ale persoanelor date dispărute în interiorul pescadorului’, a declarat pentru AFP un responsabil al pazei de coastă.


Citește și: Un polițist american TRAGE într-un actor care filma o scenă de film – VIDEO

Apoi autorităţile au precizat că una dintre cele patru persoane salvate a decedat ulterior, ridicând la 13 numărul victimelor şi confirmând totalul avansat de consulatul chinez din Osaka (vestul Japoniei), citat de postul public CCTV.

Coliziunea a avut loc joi, la 400 de kilometri nord de insulele Oki din Marea Japoniei, denumită de asemenea Marea de Est, între nava chineză ‘Lurong Yuanyu 378’ de 290 de tone şi o navă sub pavilionul Hong Kong-ului, identificată ca fiind ‘Brightoil Lucky’ (63,294 de tone). Cei 21 de membri ai echipajului navei care naviga sub pavilionul Hong Kong-ului sunt în viaţă şi nu au suferit răni, potrivit pazei de coastă nipone.

Japonia a desfăşurat trei nave de patrulare pentru a-i căuta pe cei dispăruţi, după ce a primit o cerere de ajutor din partea Chinei.