DISTRIBUIȚI

Administraţia preşedintelui Donald Trump a declarat joi că un eventual guvern palestinian de unitate naţională, pe care l-ar putea crea Fatah şi Hamas, va trebui să recunoască Israelul, să-şi asume un angajament de non-violenţă şi să dezarmeze armata mişcării Hamas, relatează AFP, potrivit agerpres.

„SUA reiterează importanţa aderării la principiile Cvartetului (pentru Orientul Mijlociu): orice guvern palestinian trebuie într-un mod lipsit de echivoc şi explicit să-şi asume angajamentul faţă de non-violenţă, să recunoască statul Israel, să accepte acordurile şi obligaţiile din trecut dintre părţi – inclusiv dezarmarea teroriştilor – şi să angajeze negocieri paşnice”, declară într-un comunicat Jason Greenblatt, emisarul preşedintelui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu.


Citeşte şi: Ea este cea care vrea să îi ia locul lui Putin. Este denumită ‘Paris Hilton a Rusiei’

Statele Unite, la fel ca Uniunea Europeană sau Israelul, consideră mişcarea palestiniană islamistă Hamas drept o organizaţie teroristă.

„Dacă Hamas va juca un rol într-un guvern palestinian, el va trebui să accepte aceste condiţii de bază”, adaugă Greenblatt, într-un comunicat dat publicităţii de Ambasada SUA din Israel, citat de Efe.

Aceasta este prima reacţie elaborată din partea guvernului american la acordul de reconciliere între Fatah şi Hamas, cele două grupări rivale palestiniene, la care acestea au ajuns acum o săptămână la Cairo.

Mişcarea Hamas a preluat controlul asupra Fâşiei Gaza în 2007, după ce a alungat de aici gruparea Fatah, apropiată Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP). ANP, recunoscută pe plan internaţional şi despre care se crede că prefigurează un stat palestinian independent, este dominată de Fatah, organizaţie laică şi moderată. Disputele dintre palestinieni sunt considerate drept unul dintre principalele obstacole în calea soluţionării conflictului israeliano-palestinian, menţionează AFP.