DISTRIBUIȚI
Elite Daily

Casa Albă a declarat vineri că decizia lui Paul Manafort, fostul şef de campanie al lui Donald Trump, de a pleda vinovat la două capete de acuzare în cadrul unei înţelegeri cu procurorul special Robert Mueller şi de a coopera în ancheta privind amestecul Rusiei în alegerile din SUA nu are nicio legătură cu victoria din 2016 a lui Trump, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

”Acest lucru nu are absolut nicio legătură cu preşedintele sau cu campania sa prezidenţială victorioasă din 2016. Nu există absolut nicio legătură”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.


Citește și : Înaltul Comisar al ONU pentru refugiaţi îi avertizează pe politicienii italieni să evite limbajul „agresiv” care ar putea instiga la rasism

Manafort şi-a dat acordul să pledeze vinovat la două capete de acuzare în cadrul unei înţelegeri cu procurorul special Robert Mueller, relevă documente ale autorităţilor judiciare federale din SUA, date vineri publicităţii. El va pleda vinovat la acuzaţiile de conspiraţie contra Statelor Unite ale Americii şi de conspiraţie pentru obstrucţionarea justiţiei, conform unor documente ale Tribunalului federal din Washington, D.C.

Echipa de procurori condusă de Robert Mueller a renunţat la celelalte acuzaţii aduse lui Manafort.

În luna august, Paul Manafort a fost condamnat de un tribunal din statul Virginia pentru fraudă bancară şi evaziune fiscală. Procurorii îl acuzaseră că nu a declarat autorităţilor fiscale 16 milioane de dolari câştigaţi în timpul în care a activat drept consultant politic în Ucraina. Ulterior, el a minţit băncile pentru a obţine credite în valoare de 20 de milioane de dolari.

Manafort urma să compară, pentru acuzaţii conexe, în faţa unui tribunal din capitala federală a SUA. Selecţia juraţilor urma să înceapă luni, în cazul acuzaţiilor de conspiraţie pentru spălare de bani, conspiraţie pentru fraudarea SUA, neînregistrarea ca agent străin şi influenţarea martorilor. Paul Manafort a strâns milioane de dolari lucrând pentru politicieni ucraineni, înainte de a lucra, neremunerat fiind, în cadrul campaniei lui Donald Trump timp de cinci luni.

Citește și : Rusia va continua consolidarea capacităţilor militare, pentru apărarea propriei suveranităţi şi a aliaţilor (Putin)

El a condus campania începând de la jumătatea anului 2016, când Donald Trump a obţinut nominalizarea din partea Partidului Republican drept viitor candidat la alegerile prezidenţiale.

Rusia a respins acuzaţiile de amestec în scrutinul prezidenţial american din 2016, iar Trump a spus că nu a existat nicio complicitate.