DISTRIBUIȚI
Twitter

O echipă de salvare din Chile împreună cu voluntari din apărarea civilă libaneză au reluat vineri căutările pentru eventuali supravieţuitori ai puternicei explozii înregistrate în urmă cu o lună în portul Beirut, relatează Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Operaţiunea are loc în condiţii de linişte din partea mulţimii de oameni care asistă la căutări. Echipa chiliană de salvare le-a cerut jurnaliştilor prezenţi să îşi închidă telefoanele pentru ca acestea să nu interfereze cu echipamentele de scanare.


Citeşte şi: ULTIMUL vapor pe aburi din lume s-a ciocnit de mal: 17 oameni au fost răniţi!

Postul de televiziune libanez MTV a anunţat că salvatorii chilieni au detectat vineri un semn de viaţă, dar acesta era mai slab decât în ziua anterioară.

Joi, o echipă de salvare chiliană sosită în Liban după deflagraţia de la Beirut din 4 august, soldată cu cel puţin 190 de morţi şi aproximativ 6.000 de răniţi, a identificat un semn de viaţă sub ruinele unei clădiri avariate, din cartierul Gemmayze, unul dintre cele mai afectate de puternica explozie.

Salvatorii chilieni, ajutaţi de voluntari din apărarea civilă libaneză, au înlăturat manual dărâmăturile de teamă că eventuala folosire a vreunui echipament ar putea duce la căderea totală a imobilului.

La scurt timp după miezul nopţii, departamentul de pompieri din Beirut a anunţat oprirea activităţilor de căutare, din cauza pericolului existent pentru echipele de salvare.

Citeşte şi: Atena DEZMINTE discuţiile cu Ankara

Anunţul a fost urmat de o reacţie furioasă din partea mulţimii adunate. ”Suntem pregătiţi să aducem macarale, dar vă rugăm să continuaţi căutarea”, a strigat cu disperare o femeie prezentă.

”Nu ştiu cât timp va dura” căutarea, a declarat Francisco Lermanda, membru al echipei de salvare chiliene numite ‘Topos’ (‘Cârtiţele’), pentru postul de televiziune CNN Espanyol.