DISTRIBUIȚI

Un restaurant din apropiere de Tel Aviv serveşte carne de pui obţinută în laborator, prezentată drept un produs ecologic ce poate răspunde cererii tot mai mari de alimente din partea unei populaţii în creştere, relatează AFP, potrivit agerpres.

La parterul unei clădiri fără pretenţii din Ness Ziona, în centrul Israelului, un restaurant numit sugestiv ”The Chicken” (”Puiul”) serveşte burgeri într-un cadru inedit în care, dincolo de încăperea elegantă, iluminată discret, oaspeţii pot să vadă prin ferestre laboratorul în care tehnicienii lucrează în spatele unor cuve mari din inox.


Citeşte şi: Cea mai lungă vară pentru Nicolas Sarkozy! Fostul preşedinte francez îşi va afla verdictul la sfârşitul lui septembrie

”Este pentru prima dată în lume când se poate gusta carne cultivată în laborator observând în acelaşi timp procesul de producţie”, a declarat entuziasmat Ido Savir, directorul companiei SuperMeat.

În laboratorul său, celulele extrase din ouă de pui fertilizate sunt cultivate în bioreactoare şi hrănite cu lichide de origine vegetală bogate în proteine, grăsimi, zahăr, minerale şi vitamine. Datorită acestor lichide nutritive, celulele se dezvoltă la fel ca în corpul animalului şi devin ţesut muscular şi grăsime.

În aşteptarea omologării

La sfârşitul procesului, lichidul este îndepărtat din reactorul din care este colectată carnea artificială. Rezultatul: ajunge în farfurie.

”A fost delicios”, a declarat Gilly Kanfi, care s-a descris drept ”carnivoră”.

Citeşte şi: Comandoul care l-a ucis pe Khashoggi fusese pregătit în SUA

”Dacă nu ştiam, aş fi crezut că este un burger de pui ca oricare altul”, a precizat locuitoarea din Tel Aviv, care a gustat de asemenea pacheţele de primăvară preparate cu astfel de carne de pui.

Ea a făcut rezervare cu câteva luni pentru a fi cobai la restaurantul care nu şi-a taxat clienţii pentru această experienţă culinară.

Carne de pui artificială a fost servită în decembrie la un restaurant din Singapore. Iar prima friptură ”in vitro”, concepută din celule stem de vacă de un om de ştiinţă olandez de la Universitatea Maastricht, Mark Post, a fost prezentată în 2013. De atunci au fost create mai multe întreprinderi în acest sector.

Aflat la conducerea SuperMeat, israelianul Ido Savir, om de ştiinţă vegan, consideră că se află în ”prima linie a unei revoluţii alimentare” ce urmăreşte să producă hrană, limitând în acelaşi timp impactul asupra mediului.

Carnea in vitro este o modalitate prin care s-ar putea ”creşte securitatea alimentară în întreaga lume, printr-un proces durabil, prietenos cu animalele şi eficient”, a a spus el.

Aceasta face posibilă ”reducerea cantităţii de teren, de apă şi de multe alte resurse utilizate” pentru producţia de carne, a continuat Savir adăugând că procesul de creştere intensivă a animalelor este o sursă de metan, un gaz ce contribuie la efectul de seră.

Producţia mondială de carne se preconizează că va creşte cu 15% până în 2027, a indicat în 2018 FAO, agenţia ONU pentru alimentaţie şi agricultură.

Persistă, totuşi, întrebări cu privire la impactul real asupra mediului al producţiei de carne în laborator, în special în ceea ce priveşte consumul de energie, şi la siguranţa sanitară.

Ido Savir speră să obţină omologările necesare pentru a vinde carnea de pui în Israel şi chiar în străinătate. Compania sa poate produce sute de kilograme de carne în fiecare săptămână, a declarat el pentru AFP.

”Incredibil”

Annabelle Silver, care nu mai mâncase produse din carne de câţiva ani, a declarat că ”este incredibil” să ai carne în farfurie fără să te simţi vinovat pentru bunăstarea animalelor. ”Unul dintre motivele pentru care am devenit vegetariană este acela că (industria cărnii) nu este etică, nu este sustenabilă”, a explicat ea.

Însă puiul in vitro este carne? Vegetarienii nu sunt singurii care îşi pun această întrebare în Israel, unde mulţi localnici respectă regulile cuşer, codul alimentar al iudaismului.

Rabinul Eliezer Simcha Weisz, membru al Marele Rabinat al Israelului, consideră că obţinerea cărnii care respectă mediul şi animalele ar putea rezolva unele ”probleme din lume” şi că puiul de laborator ar putea fi etichetat în curând cuşer.

Pentru Tal Gilboa, activistă vegană care l-a consiliat pe fostul prim-ministru Benjamin Netanyahu asupra problemelor alimentare, carnea cultivată în laborator trebuie să fie mai presus de toate un prim-pas către vegetarianism.

”Populaţia lumii creşte cu o viteză nebună”, iar singura modalitate de a răspunde la aceasta va fi ”prin tehnologie”, a declarat ea.