DISTRIBUIȚI
captura Facebook

Spania trebuie ‘să respecte democraţia şi tratatele internaţionale şi să se conformeze rezoluţiilor ONU’ prin eliberarea deţinuţilor politici, a avertizat sâmbătă fostul lider catalan Carles Puigdemont, într-o conferinţă de presă organizată la Berlin, transmit dpa şi Reuters, conform agerpres.

În legătură cu demersurile pentru independenţa Cataloniei, Puigdemont a cerut ‘negocieri bazate pe respect reciproc’.


Citește și : Grecia : Premierul Alexis Tsipras cere eliberarea celor doi soldaţi greci aflaţi în detenţie în Turcia

Fostul şef al executivului catalan şi-a anunţat intenţia de a rămâne în Germania pe perioada desfăşurării procedurilor de extrădare, adăugând că apoi doreşte să revină în Belgia şi să-şi reia ‘activităţile în exil’.

Pe de altă parte, şeful diplomaţiei spaniole Alfonso Dastis a calificat drept ‘nefericită’ estimarea ministrului german al justiţiei, Katarina Barley, conform căreia eforturile pentru extrădarea lui Carles Puigdemont ‘nu vor fi uşoare’.

”Cred că sunt mai degrabă remarci nefericite”, a spus Dastis, înaintea unei reuniuni a Partidului Popular spaniol.

Într-un interviu pentru publicaţia Suddeutsche Zeitung, Barley calificase drept ‘absolut corectă’ decizia unui tribunal german de a respinge cererea de extrădare a lui Puigdemont pentru ‘rebeliune’. Fostul lider catalan poate fi totuşi extrădat de Germania pentru o altă acuzaţie – deturnare de fonduri.

Citește și : Uniunea Europeană adaugă o persoană şi 21 de entităţi pe lista sancțiunilor contra Coreii de Nord