DISTRIBUIȚI

Finlanda, Norvegia și Islanda sunt cele mai sigure țări pentru călătorii, în timp ce țări ca Libia, Afganistan și Somalia sunt cele mai periculoase locuri din lume, potrivit Travel Risk Map 2019, un studiu interactiv realizat de organizațiile International SOS și Control Risks, preluat de mediafax.

Studiul are rolul de a informa turiștii în legătură cu problemele cu care s-ar putea confrunta în ceea ce privește siguranța rutieră, securitate și riscuri în domeniul sănătății.


Citeşte şi: Prima ninsoare din iarna aceasta a paralizat traficul din New York – FOTO/VIDEO

Țările cu cele mai mari riscuri în domeniul sănătății sunt Libia, Yemen, Sudanul de Sud, Niger, Coasta de Fildeș, Sierrra Leone, Irak, Siria, Afganistan și Venezuela.

România prezintă un risc mediu în domeniul sănătății, țara noastă fiind la acest capitol încadrată în aceeași categorie cu state ca Bulgaria, Letonia, Lituania, Belarus, Ucraina, Serbia, Mexic, Columbia, Egipt sau Maroc.

În ceea ce privește securitatea, cele mai nesigure țări sunt Afganistan, Siria, Yemen, Afganistan, Libia, Somalia, Mali și Sudanul de Sud, în timp ce singurele state care au obținut punctaj maxim la acest capitol sunt Elveția, Finlanda, Norvegia, Danemarca, Islanda, Luxemburg și Slovenia.

Citeşte şi: Coreea de Nord anunţă că a testat o armă de ‘înaltă tehnologie’

Țări precum Arabia Saudită, Iran și majoritatea statelor din Africa se confruntă cu probleme grave în privința siguranței rutiere. O situație îngrijorătoare se constată și în țări ca Rusia, Brazilia, China. România prezintă un risc scăzut la acest capitol, similar cu cel înregistrat în Polonia, Ungaria, Grecia, Italia, Belgia, Cehia, Slovacia, Turcia ori Statele Unite.