DISTRIBUIȚI
Twitter

Cel puţin 19 persoane au murit şi alte 32 au fost rănite într-o explozie produsă în faţa Institutului naţional pentru oncologie din Egipt, informează luni dimineaţă autorităţile, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit dpa, bilanţul exploziei este de 16 morţi şi 21 de răniţi. Ambele agenţii citează Ministerul Sănătăţii.


Citeşte şi: Un chinez a fost călcat în picioare de o turmă de elefanţi

O maşină a intrat în coliziune cu alte trei maşini, ceea ce a provocat explozia, a anunţat Ministerul de Interne din Egipt într-un comunicat. Potrivit dpa, coliziunea s-a produs în cartierul al-Manyal.

Parchetul din Egipt investighează cauza incidentului, au declarat surse citate de Reuters, dar nu există nicio informaţie oficială care să indice că explozia a fost provocată de un atac.

Media de stat au relatat că explozia a provocat un incendiu major.

Citeşte şi: Jens Stoltenberg: ‘Lupii singuratici’ se inspiră unul de la altul

Universitatea din Cairo, în subordinea căreia se află centrul pentru oncologie, a infirmat informaţiile că explozia s-a produs în interiorul institutului sau că flăcările s-au răspândit până la centru.

„Toţi pacienţii şi salariţii din centru sunt bine”, a precizat universitatea de stat.