DISTRIBUIȚI
Unian

Capul Bisericii ortodoxe din Ucraina, mitropolitul Epifanie, le-a cerut miercuri preoţilor şi credincioşilor să evite participarea la slujbe în noaptea de Înviere în zonele unde au loc lupte, existând temerea că bombardamentele ruse vor continua în perioada Paştelui ortodox, relatează Reuters, potrivit agerpres.   

Mitropolitul a afirmat într-o alocuţiune televizată că nu are prea mare încredere că pauza în bombardamente propusă de biserica ucraineană în această perioadă va rezista.


Citește și : Rusia acuză Occidentul că încearcă să prelungească conflictul din Ucraina

„E greu de crezut că se va întâmpla (o pauză în bombardamente), pentru că inamicul încearcă să ne distrugă complet”, a spus Epifanie.

Slujba de Paşte se poate ţine dimineaţa ori după-amiaza şi preoţii să încerce să evite formarea de mulţimi în biserici, a mai adăugat mitropolitul, potrivit căruia credincioşii pot urmări de asemenea slujba la televizor sau pe internet.

Citește și : Banca Mondială a revizuit în scădere prognoza globală de creştere economică