DISTRIBUIȚI
twitter

Autorităţile din New Delhi vor impune un lockdown de o săptămână celor 20 de milioane de locuitori ai capitalei indiene începând de luni seara pentru a ţine sub control explozia cazurilor de COVID-19 şi a reduce presiunea asupra spitalelor, informează AFP, potrivit agerpres.

Decizia vine în contextul în care luni India a înregistrat un nou record de cazuri noi: 273.810 de contaminări în 24 de ore, aceasta fiind a cincea zi consecutivă în care ţara a depăşit 200.000 de noi infectări.


Citeşte şi: UE şi SUA vor o soluţie de compromis în Georgia

La Delhi, cel mai afectat oraş din această ţară cu 1,3 miliarde de locuitori, au fost înregistrate peste 25.000 de cazuri în 24 de ore. Aproape o treime dintre cei testaţi au fost pozitivi.

„Sistemul de sănătate din Delhi se află pe punctul de a colapsa. Situaţia COVID-19 este gravă”, a declarat şeful guvernului local Arvind Kejriwal.

„Dacă nu impunem un lockdown acum, ne îndreptăm spre o catastrofă şi mai mare. Lockdown-ul va începe în această seară, până lunea viitoare”, a precizat el.

Potrivit lui Kejriwal, unităţile comerciale se vor închide, iar călătoriile vor fi permise doar persoanelor care deservesc activităţi considerate esenţiale.

Citeşte şi: Ruşii răspund cu aceeaşi monedă şi expulzează 20 de diplomaţi cehi – Black News

„Lockdown-ul nu va pune capăt pandemiei, dar o va încetini. Vom folosi această săptămână de lockdown pentru a îmbunătăţi situaţia din spitale”, a subliniat el, adăugând că sistemul de sănătate era” sub presiune „şi” aproape de a-şi atinge limitele”.

Restricţii similare au fost deja decretate în alte părţi ale ţării, în special în statele Maharashtra (vest), unde se află capitala financiară Mumbai, şi Tamil Nadu (sud).