DISTRIBUIȚI
Express photo by DEEPAK JOSHI

Cantitatea de precipitaţii în timpul ploilor musonice din India a fost în 2020 peste medie pentru al doilea al consecutiv, o premiera în peste şase decenii, au precizat miercuri oficiali ai administraţiei de meteorologie, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Cantitatea de precipitaţii cu 9% peste medie a umplut rezervoarele şi a dus la acumulări de apă subterană, contribuind la reducerea penuriei de apă în bazinele acestei ţări de 1,3 miliarde de locuitori.


Citește și : România este din nou arătată cu degetul în raportul Comisiei Europene

Precipitaţiile abundente au deteriorat culturile însămânţate vara, care sunt aproape de a fi culese, precum bumbac, leguminoase, orez, soia, deşi ploaia îi va ajuta pe fermieri să realizeze mai multe culturi plantate iarna precum năut, rapiţă, orez şi grâu.

”Rareori înregistrăm precipitaţii peste medie doi ani la rând. Dar s-a mai întâmplat în 1958 şi 1959”, a precizat un înalt oficial din cadrul Departamentului Meteorologic Indian (IMD), care nu a dorit să-şi dezvăluie identitatea.

Potrivit analiştilor, recoltele bogate în urma semănăturilor de iarnă ar trebui să îmbunătăţească câştigurile fermierilor, precum şi cererea din zonele rurale afectate grav de pandemia de coronavirus.

Agricultura reprezintă circa 15% din economia de 2,9 trilioane de dolari a Indiei, sector în care lucrează peste jumătate din populaţia sa.

Musonul aduce circa 70% din precipitaţiile anuale din India şi determină randamentul unor recolte precum orez, grâu, trestie de zahăr şi plante oleaginoase.

Fermierii urmează să extindă zonele de culturi semănate iarna datorită umidităţii semnificative a solului şi a unei creşteri a preţului pe care guvernul îl plăteşte pentru unele recolte, a precizat Subhranil Dey, analist de cercetare şi broker în cadrul SMC Comtrade Ltd în New Delhi.

”Ne putem aştepta la o producţie crescută de culturi de toamnă, iar guvernul ar putea fi forţat să cumpere o cantitate mai mare decât de obicei”, a spus Dey.

Citește și : Comisia Europeană pune la colţ Polonia şi Ungaria

Musonul în India debutează de obicei în iunie şi se încheie în părţile nord-vestice ale ţării la 17 septembrie, dar anul acesta s-a întins până la 28 septembrie, a precizat IMD la începutul acestei săptămâni.

Nivelurile apelor în principalele rezervoare din India au ajuns la 93% din capacitatea de stocare începând cu 24 septembrie, peste media de 79% menţinută timp de zece ani, potrivit datelor guvernamentale.