DISTRIBUIȚI
CDC
summer heat wave in the city

Mai multe ţări din Europa au suferit joi din cauza temperaturilor record, în special în nordul continentului, unde canicula se extinde, în timp ce Grecia îşi numără încă morţii după incendiul cel mai devastator din istoria sa recentă, relatează AFP, potrivit agerpres.

Alimentat de rafale de vânt violente şi facilitat de clima uscată şi foarte caldă, incendiul care a devastat luni satele situate la est de Atena s-a soldat cu cel puţin 82 de morţi şi peste 100 de răniţi, potrivit unui nou bilanţ al pompierilor. Conform canalului public ERT, numai aproximativ 30 de cadavre au fost identificate pentru moment şi legiştii fac eforturi de a stabili identitatea a zeci de trupuri neînsufleţite.


Citește și : Ministrul italian al apărării: Solicitarea făcută de Trump de a aloca 4% din PIB pentru apărare „ne-a făcut să zâmbim”

Guvernul a anunţat marţi măsuri de urgenţă pentru sinistraţi, printre care şi indemnizaţii de sprijin. De asemenea, autorităţile vor suporta cheltuielile pentru funeraliile victimelor. În regiune sunt aşteptate ploi în următoarele zile. Averse violente au provocat joi inundaţii în suburbiile din nordul Atenei, dar nu s-au înregistrat victime, potrivit pompierilor.

Mercurul termometrelor a continuat să se menţină în Suedia în jurul temperaturii de 30 de grade Celsius, cu maxime aşteptate de 33 de grade Celsius în sud-vestul şi zona de centru-vest a ţării, afectată de importante incendii.

Agenţia suedeză pentru protecţie civilă avea în evidenţă joi dimineaţă 23 de focare active sub control, de două ori mai puţine decât săptămâna trecută. În weekend sunt anunţate ploi, dar autorităţile interzic grătarele sau aprinderea de focuri în natură.

Nu mai puţin de 25.000 de hectare din Suedia fumegă în prezent sau sunt în continuare consumate de flăcări, potrivit AFP.

Două bombardiere italiene cu apă trimise în Suedia săptămâna trecută vor părăsi ţara în acest weekend pentru a fi trimise în Grecia, au anunţat autorităţile.

Marea Britanie se confruntă, la rândul său, cu cea mai gravă caniculă din ultimele decenii. Vineri, recordul de 38,5 grade Celsius înregistrat în Anglia în 2003 ar putea fi doborât, în timp ce Scoţia a înregistrat un record de 33,2 grade la Motherwell.

Potrivit serviciilor meteorologice, nu a mai plouat susţinut în Anglia de la 29 mai. Restricţii privind consumul de apă au fost introduse în Irlanda de Nord la sfârşitul lui iunie şi ar putea fi extinse la nord-vestul Angliei începând din 5 august.

Meteo-France a instituit joi în 18 departamente cod portocaliu de caniculă, în contextul în care urmează să se înregistreze maxime de 34 până la 37 de grade Celsius, local chiar de 38 de grade. Căldurile puternice au afectat consumul de electricitate, care a înregistrat aproape un record la mijlocul zilei, din cauza utilizării aparatelor de aer condiţionat şi a ventilatoarelor.

Consecinţă a căldurii puternice şi a traficului rutier, treimea estică a ţării este afectată de o poluare cu ozon.

Temperaturi care pot ajunge până la 38 de grade Celsius erau aşteptate joi în Germania şi, fapt neobişnuit, temperaturile aproape că nu au scăzut sub 20 de grade Celsius în noaptea precedentă.

În landul Saxonia Inferioară, o crescătoare de porci a pus la dispoziţia celor 875 de animale ale sale opt bazine pentru a se răcori, potrivit agenţiei DPA.

Citește și : Bulgaria cumpără 16 avioane de luptă

Institutul meteorologic regal olandez a decretat joi oficial un val de caniculă, o premieră în ultimii trei ani. Canicula, care durează de 12 zile, este a şasea cea mai lungă din 1901.

Autorităţile olandeze se pregătesc de o penurie de apă în mai multe locuri din ţară, în special în est şi în sud.

Oraşul Bruxelles a lansat la 20 iulie un plan anticaniculă pentru a veni în ajutorul persoanelor izolate şi slăbite de căldura puternică. Capitala belgiană este în alertă galbenă, iar oraşul Anvers în alertă roşie, cu riscuri de incendii de pădure.

Potrivit serviciilor meteorologice elveţiene, chiar dacă este foarte cald, în ţară nu este caniculă. Autorităţile atrag totuşi atenţia că riscul de incendii de pădure este „foarte puternic” şi mai multe cantoane au interzis focurile în aer liber în contextul sărbătoririi zilei naţionale la 1 august.

În Bulgaria, actualitatea este marcată, dimpotrivă, de inundaţii. Oraşul Pridop, din centrul ţării, a fost plasat pentru scurt timp sub stare de urgenţă miercuri seară, după precipitaţii foarte puternice, neobişnuite în acest sezon.