DISTRIBUIȚI
Facebook

Muammer Aydin, candidat al Partidului Stânga Democrată (DSP) pentru funcția de primar al Istanbulului, s-a retras din cursă, iar decizia sa ar putea să îl avantajeze pe Ekrem Imamoglu, candidatul opoziției, potrivit Reuters, scrie mediafax.

Ekrem Imamoglu a câștigat alegerile locale de la Istanbul în luna martie, învingându-l la o diferență de aproximativ 14.000 de voturi pe candidatul Partidului Dreptății și Dezvoltării (AKP), Binali Yildirim. Pierderea alegerilor locale în cel mai mare oraș al țării a fost o lovitură puternică pentru partidul lui Erdogan. Aceasta a fost prima dată în ultimii 25 de ani când opoziția a preluat controlul la Istanbul.


Citește și : Gardienii Revoluţiei denunţă războiul psihologic american

AKP și partidul naționalist MHP au solicitat anularea rezultatului alegerilor din 31 martie și repetarea acestora. Cele două formațiuni au făcut un apel în acest sens, susținând că scrutinul a fost marcat de mai multe nereguli, iar candidatul lor, Binali Yildirim, ar fi fost dezavantajat. AKP și MHP au susținut că 40.000 de alegători au participat la alegeri deși nu aveau acest drept, iar numirea mai multor oficiali ai secțiilor de votare s-ar fi făcut neregulamentar.

Astfel, pe 6 mai, Consiliul Electoral Suprem din Turcia a decis repetarea alegerilor locale de la Istanbul, iar noul scrutin urmează să aibă loc pe 23 iunie.

Muammer Aydin, care a obținut peste 30.000 de voturi la scrutinul din 31 martie, a catalogat decizia Consiliului ca fiind ilegală. Reuters notează că nu este clar dacă simpatizanții DSP îl vor sprijini pe Imamoglu în iunie, însă ambele partide au viziuni asemănătoare. Mai multe partide mici au anunțat deja că l-ar putea sprijini pe Imamoglu ca formă de protest față de anularea alegerilor. DSP a anunțat că nu va desemna un înlocuitor în alegerile din iunie pentru Aydin.

Citește și : Israelul a redeschis punctele de trecere cu Gaza după ce le închisese în urmă cu nouă zile