DISTRIBUIȚI
Twitter

Opozantul armean Nikol Pashinyan, în fruntea manifestaţiilor antiguvernamentale care agită Armenia de două săptămâni, ar urma să fie ales marţi, în absenţa vreunei surprize de ultim moment, în funcţia de premier de către parlamentul de la Erevan, relatează AFP, potrivit agerpres.

Singur candidat la aceste alegeri, Nikol Pashinyan, 42 de ani, poate conta pe sprijinul a trei din cele patru partide reprezentate în parlament, ai cărui deputaţi se reunesc în şedinţă extraordinară marţi de la orele 08.00 GMT.


Citeşte şi: Noi dureri de cap pentru Trump. Starleta XXX îl dă iar în judecată

Partidul Republican, care dispune de 58 de locuri din totalul celor 105, ar urma să nu se opună candidaturii opozantului care se bazează deja pe 47 de voturi şi trebuie să strângă 53 pentru a fi ales.

În fruntea manifestaţiilor şi contestării antiguvernamentale, Nikol Pashinyan a negociat luni cu Partidul Republican. „Scopul nostru este să lăsăm deoparte ura şi să creăm o atmosferă de solidaritate (…) Nu vor fi nici învingători, nici învinşi”, a promis el.

Aceste discuţii erau „de neimaginat în urmă cu câteva zile”, a subliniat un deputat al partidului, Armen Ashotyan, vorbind despre un „proces foarte pozitiv”.

De la 13 aprilie, Armenia se confruntă cu o criză politică fără precedent. O mişcare de protest a provocat la 23 aprilie demisia lui Serzh Sargsyan care fusese ales premier cu şase zile înainte de parlament, după ce a fost zece ani şef al statului.

Citeşte şi: Doi arabi israelieni sunt judecaţi la Riad pentru spionaj şi terorism

Fost jurnalist şi opozant de multă vreme, Nikol Pashinyan este principalul lider al protestului împotriva menţinerii lui Serzh Sargsyan la putere.

Duminică seară, mai multe zeci de mii de persoane s-au reunit din nou în Piaţa Republicii din centrul Erevanului pentru a-l susţine.

Dacă este ales marţi, Nikol Pashinyan va forma un guvern în două săptămâni şi va prezenta un program în termen de 20 de zile, a promis el. De asemenea, vor fi organizate alegeri legislative anticipate, a dat el asigurări, potrivit presei armene.