DISTRIBUIȚI
Wikipedia

Candidatul Belgiei pentru un post de comisar european, ministrul de externe

, face obiectul unor cercetări preliminare legate de spălare de bani în Republica Democratică Congo, au indicat autorităţile belgiene şi două cotidiane, citate duminică de Reuters, potrivit agerpres.


Acuzaţiile în acest sens au fost lansate de un fost membru al serviciilor secrete belgiene, a menţionat sâmbătă seara procuratura ţării, fără a da alte detalii.

Citește și : British Airways anulează sute de zboruri din 27 septembrie înainte de următoarea grevă a piloţilor

Ancheta, dezvăluită iniţial de ziarele L’Echo şi De Tijd şi aflată într-o fază incipientă, are loc în contextul în care Reynders candidează pentru postul de comisar al Uniunii Europene pentru justiţie, al cărui titular este responsabil cu garantarea statului de drept în întregul bloc comunitar.

În ce-l priveşte, Didier Reynders a declarat pentru agenţia de presă belgiană Belga, preluată de AFP, că „nu are cunoştinţă” de o astfel de anchetă şi a precizat că i-a cerut avocatului său să-i „apere drepturile” şi să „dezmintă alegaţiile” publicate de media.

„E vorba fără îndoială de o înscenare provenită de la acelaşi răuvoitor care încearcă într-una să facă rău”, a spus la rândul său purtătorul de cuvânt al candidatului belgian, John Hendricks.

Citește și : Producţia de petrol a Arabiei Saudite, afectată de un atac cu drone lansat de rebelii yemeniţi houthi