DISTRIBUIȚI
naharnet.com

Cancelarul german Angela Merkel a sosit joi la Beirut în cadrul unui turneu în Orientul Mijlociu, pe fondul polemicii existente în Germania cu privire la politica sa în domeniul migraţiei, informează AFP, potrivit agerpres.

Angela Merkel s-a întâlnit cu premierul libanez Saad Hariri, care a întâmpinat-o la aeroport. Cei doi responsabili s-au deplasat apoi la Grand Serail, sediul guvernului în capitala libaneză.


Citește și : Soţia lui Netanyahu a fost INCULPATĂ într-un dosar de fraudă

Potrivit biroului de presă al lui Hariri, discuţiile s-au referit la ultimele evoluţii ale situaţiei în Liban şi în regiune.

Cancelarul german urmează să se întâlnească cu preşedintele Michel Aoun şi să susţină o conferinţă de presă înainte de întoarcerea în Germania, unde se confruntă cu o presiune crescândă pentru a frâna afluxul de migranţi.

Înainte de Liban, Angela Merkel a fost în Iordania, unde s-a întâlnit cu regele Abdallah al II-lea.

Cele două ţări din Orientul Mijlociu primesc cel mai mare număr de refugiaţi pe cap de locuitor din lume.

Citește și : Peste 300 de migranţi au fost salvaţi de o patrulă a pazei de coastă de la Tripoli în largul coastei de vest a Libiei

În timp ce sentimentul antiimigraţie se răspândeşte în toată Europa, Angela Merkel a fost criticată în propria sa coaliţie guvernamentală pentru că a acceptat să primească peste 1 milion de solicitanţi de azil în 2015.

Mulţi dintre ei veneau din Siria, al cărui conflict datând de şapte ani este responsabil şi de un aflux masiv de refugiaţi în Iordania şi Liban.