DISTRIBUIȚI
Flickr

Forţa de protecţie a frontierelor a Uniunii Europene trebuie să-şi întărească prezenţa în ţările din nordul Africii pentru a-i împiedica pe migranţi să treacă Mediterana în încercarea de a ajunge în Europa, consideră cancelarul austriac Sebastian Kurz, transmite duminică dpa, potrivit agerpres.

Agenţia Frontex a UE ar trebui să fie autorizată în acest sens să trimită misiuni în ţări ca Libia sau Tunisia pentru a preveni traversări cu punctul de plecare în astfel de ţări, a declarat Kurz în ediţia de duminică a publicaţiei germane Die Welt.


Citește și : Kim Jong-un şi-a reafirmat dorinţa pentru denuclearizare şi pentru organizarea unui summit cu Trump

„Noul mandat politic ar trebui să permită Frontex să fie activă în ţări terţe, cu consimţământul guvernelor locale, pentru a pune capăt modelului ilicit de afaceri al traficanţilor de persoane şi pentru a împiedica ambarcaţiunile folosite în traficul de persoane să se lanseze în călătoria riscantă peste Mediterana”, a spus Kurz.

El a adăugat că sistemul controversat de cote de distribuire a refugiaţilor în ţările UE nu este nici realist şi nici nu reprezintă o soluţie pe termen lung la criza migraţiei.

„Baza unui stat funcţional este ca o ţară să decidă singură cui şi câtor persoane le permite să imigreze”, a insistat cancelarul austriac.

Austria va prelua în iulie de la Bulgaria preşedinţia Consiliului UE, mai aminteşte dpa.Forţa de protecţie a frontierelor a Uniunii Europene trebuie să-şi întărească prezenţa în ţările din nordul Africii pentru a-i împiedica pe migranţi să treacă Mediterana în încercarea de a ajunge în Europa, consideră cancelarul austriac Sebastian Kurz, transmite duminică dpa.

Agenţia Frontex a UE ar trebui să fie autorizată în acest sens să trimită misiuni în ţări ca Libia sau Tunisia pentru a preveni traversări cu punctul de plecare în astfel de ţări, a declarat Kurz în ediţia de duminică a publicaţiei germane Die Welt.

„Noul mandat politic ar trebui să permită Frontex să fie activă în ţări terţe, cu consimţământul guvernelor locale, pentru a pune capăt modelului ilicit de afaceri al traficanţilor de persoane şi pentru a împiedica ambarcaţiunile folosite în traficul de persoane să se lanseze în călătoria riscantă peste Mediterana”, a spus Kurz.

Citește și : Aviaţia militară israeliană a lovit obiective militare ale Hamas din sudul fâşiei Gaza

El a adăugat că sistemul controversat de cote de distribuire a refugiaţilor în ţările UE nu este nici realist şi nici nu reprezintă o soluţie pe termen lung la criza migraţiei.

„Baza unui stat funcţional este ca o ţară să decidă singură cui şi câtor persoane le permite să imigreze”, a insistat cancelarul austriac.

Austria va prelua în iulie de la Bulgaria preşedinţia Consiliului UE, mai aminteşte dpa.