DISTRIBUIȚI
Reuters

Uniunea Europeană trebuie să înceapă să-i blocheze pe migranţii ilegali la frontierele sale, în loc să le permită să ajungă în destinaţiile europene preferate, a declarat cancelarul austriac Sebastian Kurz pentru agenţia dpa, argumentând că o astfel de abordare este mai umană decât situaţia actuală, conform agerpres.

‘Vom face totul pentru a folosi preşedinţia noastră a UE (în semestrul al doilea al anului, n.red.) astfel încât să putem avea în sfârşit o mai bună cooperare europeană pentru protejarea frontierelor noastre externe’, a declarat Kurz, într-un interviu acordat la împlinirea a 100 de zile de mandat.


Citește și : Peru : Prim-vicepreşedintele Martin Vizcarra îi va succeda în funcție președintelui demisionar Pedro Pablo Kuczynski

Tânărul cancelar conservator consideră că modelul australian al unor centre de detenţie organizate pe insule pentru solicitanţi de azil este unul pe care UE ar trebuie să-l urmeze, chiar dacă Australia a fost obligată să renunţe parţial la el, din cauza îngrijorărilor legate de drepturile omului.

‘Ceea ce nu este menţionat adesea este că oamenii nu mai călătoresc ilegal spre Australia datorită acestor politici. Şi ceea ce este cel mai important: nimeni nu se mai îneacă în drum spre Australia’, a explicat Kurz, liderul Partidului Poporului (OeVP), aflat la guvernare alături de extrema dreaptă (Partidul Libertăţii, FPOe).

‘Modelul pe care Europa l-a adoptat în ultimii ani nu este la fel de uman pe cât este prezentat. În realitate, a făcut ca mii de oameni să se înece în Marea Mediterană şi, probabil, ca şi mai mulţi să moară de sete în deşert’, a continuat el.

‘Este orice, numai un model uman nu. Este un model care îi ajută pe unii oameni să-şi liniştească conştiinţele’, a mai spus cancelarul austriac.

Chiar dacă UE nu poate copia direct modelul australian, Kurz consideră că Uniunea ar trebuie să înfiinţeze astfel de centre cât mai aproape posibil de ţările de origine sau în state sigure către care migranţii pot fi returnaţi de la frontierele Europe.

Toate statele membre trebuie să pusă la dispoziţie fonduri şi personal, iar ‘Austria este pregătită să aducă o contribuţie disproporţionat de mare’ , a spus Kurz, în opinia căruia este necesară urgent o decizie politică în cadrul UE cu privire la mandatul Frontex, agenţia de pază a frontierelor UE.

‘Aceasta înseamnă că paza de frontieră ar salva (migranţi) şi apoi ar pregăti returnarea lor către ţările de origine, către ţări de tranzit sau alt loc sigur în afara Europei’, a adăugat cancelarul austriac pentru dpa.

Citește și : SUA : Consilierul pe probleme de securitate al lui Trump a colaborat cu Cambridge Analytica