DISTRIBUIȚI
La Repubblica

Desemnarea lui Giuseppe Conte să formeze din nou viitorul guvern de la Roma a fost bine primită la Bruxelles şi Berlin, preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, urându-i premierului italian succes în formarea echipei, iar ministrul german de finanţe Olaf Scholz a salutat revenirea unui guvern ”progresist” în Italia, în timp ce premierul ungar Viktor Orban i-a transmis o scrisoare de mulţumire lui Matteo Salvini, liderul partidului Liga izolat de noua coaliţie, potrivit agenţiilor DPA, Reuters şi MTI, transmite şi agerpres.

”Italia joacă un rol central în familia noastră europeană şi contăm pe contribuţia ei activă la proiectul european”, a declarat joi Mina Andreeva, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, adăugând că Juncker va discuta în cursul acestei zile cu premierul Conte, căruia îi urează succes în formarea unui nou cabinet.


Citeşte şi: Uraganul Dorian spulberă insulele din Caraibe

Pe de altă parte, Mina Andreeva i-a amintit premierului italian să nominalizeze cât mai repede comisarul european din partea Italiei pentru viitoarea Comisie Europeană, condusă de Ursula von der Leyen.

La rândul său, ministrul german de finanţe, Olaf Scholz, a declarat că noua coaliţie guvernamentală italiană formată din Partidul Democrat (PD) şi Mişcarea 5 Stele (M5S) este o veste bună pentru UE şi că el este bucuros să vadă că un guvern ”stabil şi progresist” va fi instalat la Roma.

Această nouă coaliţie izolează pe scena politică italiană partidul de extremă dreapta Liga, condus de vicepremierul şi ministrul de interne Matteo Salvivi. Acesta a avut relaţii dificile cu Bruxelles-ul din cauza politicilor sale economice cu un pronunţat caracter social şi a măsurilor sale de oprire a migraţiei ilegale. Acestea i-au sporit popularitatea în rândul italienilor, astfel că în urma neînţelegerilor repetate cu M5S a decis să rupă coaliţia de guvernare, sperând că vor fi convocate alegeri anticipate pe care le-ar fi câştigat uşor. Dar în final Salvini a pierdut pariul, M5S aliindu-se cu PD.

”Vor putea evita votul o vreme, dar mai devreme sau mai târziu cuvântul le va reveni italienilor”, a scris Salvini miercuri seară pe reţelele de socializare, potrivit agenţiei EFE.

Citeşte şi: Zarif: SUA trebuie să respecte acordul nuclear şi să înceteze ‘terorismul economic’

Principalul său aliat în UE, premierul ungar Viktor Orban i-a adresat o scrisoare în care îi mulţumeşte pentru eforturile sale ”în beneficiul Italiei şi al întregii Europe, inclusiv al Ungariei”.

”Noi, ungurii, nu vom uita niciodată că tu ai fost primul lider vest-european care a încercat să oprească migraţia ilegală să inunde Europa prin Marea Mediterană. Indiferent de viitoarele evoluţii politice în Italia şi a faptului că aparţinem unor grupuri politice europene diferite, noi te considerăm un camarad de arme în lupta pentru păstrarea moştenirii creştine a Europei şi oprirea migraţiei”, mai menţionează Orban în scrisoarea trimisă lui Salvini, citată de agenţia MTI.