DISTRIBUIȚI

Canada, aflată în mijlocul celui de-al doilea val de coronavirus, a depăşit luni pragul de 200.000 de cazuri şi se apropie de 10.000 de decese, potrivit cifrelor oficiale furnizate de provincii şi compilate de mai multe canale de televiziune, relatează AFP, potrivit agerpres.

Aproximativ 80% din aceste cazuri şi peste 90% dintre decese au fost înregistrate în cele mai mari două provincii ale ţării, Ontario şi, în special, Quebec, epicentrul pandemiei de când a izbucnit în Canada în martie.


Citeşte şi: Irlanda impune cele mai dure restricţii din toată Europa

Luni după-amiază, Canada a înregistrat 200.039 de cazuri şi 9.772 de morţi, conform cifrelor compilate de canalele publice CBC/ Radio-Canada şi CTV.

Ţară cu 38 de milioane de locuitori, Canada a avut totuşi, proporţional cu populaţia, cu aproximativ cinci ori mai puţine cazuri decât Statele Unite şi cu aproximativ 2,5 ori mai puţine decese.

Citește și : Sute de iranieni au fost răpuși de coronavirus într-o singură zi

Canada a anunţat luni că graniţa sa cu Statele Unite va rămâne închisă pentru călătoriile neesenţiale până cel puţin la 21 noiembrie pentru a combate pandemia de COVID -19.