DISTRIBUIȚI
News24

Canada a lansat luni o iniţiativă semnată de aproape 60 de ţări care urmăreşte să împiedice statele să ţină închişi cetăţeni străini ca mijloc de presiune în relaţiile lor diplomatice, o practică utilizată în special de China, susţine Ottawa, relatează AFP, potrivit agerpres.

Miniştri de externe din 58 de ţări au semnat în cursul unei ceremonii virtuale la Ottawa o „Declaraţie împotriva detenţiei arbitrare în relaţiile unui stat cu alt stat”, text fără caracter obligatoriu şi care nu vizează nicio ţară în mod special.


Citește și : Kremlinul răspunde la invitaţia lui Elon Musk

„Utilizarea cetăţenilor străini ca monedă de schimb pentru a exercita o influenţă asupra altui stat este ilegală. Este imorală şi trebuie să înceteze”, a declarat ministrul canadian de externe Marc Garneau, prezentând declaraţia.

„Această iniţiativă este de urgenţă maximă. Practica detenţiei arbitrare îi pune în pericol pe toţi cetăţenii noştri, în special pe cei care călătoresc, lucrează sau trăiesc în străinătate. Aceasta include rezidenţii cu dublă cetăţenie care sunt vulnerabili în faţa arestărilor, detenţiilor şi condamnărilor arbitrare de către guverne care au intenţia de a-i utiliza în jocurile lor diplomatice”, a subliniat el.

„Toate cazurile de detenţie arbitrară, care vizează cetăţeni canadieni, persoane cu dublă cetăţenie sau cetăţeni ai unor ţări partenere sau ai altor state, sunt inacceptabile”, a adăugat Garneau.

Declaraţia, deschisă semnării, a fost deja parafată de Uniunea Europeană, SUA, precum şi de Marea Britanie, Israel, Japonia şi Australia.

Această iniţiativă survine în timp ce doi canadieni sunt încarceraţi în China din decembrie 2018, Canada spunând că este vorba de detenţii „arbitrare”.

Fostul diplomat Michael Kovrig şi compatriotul său Michael Spavor au fost reţinuţi la câteva zile după arestarea în Canada a unui cadru de conducere a companiei chineze Huawei, Meng Wanzhou.

Citește și : Nemţii sfidează restricţiile şi ies la carnaval

Meng Ammon fusese arestată la începutul lunii decembrie 2018 pe aeroportul din Vancouver, la cererea SUA, care vor să o judece pentru fraudă bancară.

Arestarea sa, urmată de detenţia în China a celor doi canadieni acuzaţi de spionaj, a provocat o gravă criză diplomatică între Beijing şi Ottawa.