DISTRIBUIȚI
newindianexpress.com

Canada va desfăşura, timp de un an, o forţă de sprijin aerian, formată din elicoptere şi militari, în cadrul Misiunii ONU de Stabilizare în Mali (MINUSMA), a anunţat luni ministrul canadian al apărării, Harjit Sajjan, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

”Forţa operaţională aeriană va include elicoptere Chinook, pentru a asigura o capacitate urgentă de transport şi logistică pentru MINUSMA, şi elicoptere Griffon, pentru a asigura escortă şi protecţie armată”, a declarat Sajjan într-o conferinţă de presă la Ottawa împreună cu ministrul de externe Chrystia Freeland.


Citește și : Macron îi transmite lui Putin ‘urările sale de succes pentru modernizarea’ Rusiei

Data desfăşurării forţei va fi stabilită după consultări cu Organizaţia Naţiunilor Unite, a precizat Sajjan.

Potrivit dnei Freeland, contingentul va include şi femei, la paritate cu bărbaţi. ”Una din priorităţile noastre este de a creşte participarea femeilor” în operaţiunile de menţinere a păcii, a declarat dna Freeland.

Guvernul liberal al premierului Justin Trudeau a anunţat la scurt timp după venirea sa la putere, la sfârşitul lui 2015, că va trimite un număr de până la 600 de militari în Mali, unde trupele ONU luptă împotriva militanţilor islamişti. Trudeau şi-a stabilit ca obiectiv obţinerea unui loc în Consiliul de Securitate al ONU în 2021.

Înfiinţată în 2013, MINUSMA are circa 12.000 de ”căşti albastre”. Peste 150 de militari ai ONU au fost ucişi în cursul unor operaţiuni în Mali, fiind cel mai tragic bilanţ al unei misiuni de pace a ONU.

Citește și : UE și Marea Britanie au căzut de acord asupra unei perioade ‘scurte’ de tranziţie post-Brexit