DISTRIBUIȚI
Stirile ProTV

Autorităţile din Grecia au lansat miercuri o campanie pentru a încuraja femeile să candideze la alegerile europene şi în acelaşi timp către electorat, căruia i se cere „să aleagă femei”, subreprezentate în politică în Grecia în raport cu media UE, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Subreprezentarea femeilor în Parlamentul European este un fenomen care afectează toate statele membre, însă situaţia este încă şi mai gravă în Grecia, potrivit Centrului naţional al parităţii sexelor (Kethi), care a lansat o campanie împreună cu Ministerul grec de Interne.


Citește și : Doi dintre liderii ‘mişcării umbrelelor’ din 2014 din Hong Kong, condamnaţi la închisoare

Numai „23,8% dintre femeile care reprezintă Grecia” sunt alese la Strasbourg, sediu al Parlamentului European, faţă de „o medie de 36,4% în cele 28 de ţări membre” UE, subliniază un comunicat al Kethi.

Chiar în Grecia, reprezentarea femeilor în municipalităţi şi primării atinge 17,3%, faţă de 32,1% în medie în UE, adaugă el.

Alegerile europene din Grecia sunt prevăzute să aibă loc pe 26 mai, dată la care se vor desfăşura şi alegeri municipale şi regionale.

Campania îşi propune „să mobilizeze” femeile din întreaga ţară şi să le determine să-şi asume „posturi de responsabilitate politică în instituţii europene şi naţionale”, potrivit Kethi.

Cu ajutorul unui videoclip difuzat pe reţelele sociale sub hashtag-ul #EklegoumekaiGynaikes („Alegem şi femei” în greacă), campania se vrea un mijloc „de a întări legăturile femeilor cu politica”, afirmă Irini Agathopoulou, preşedintă a Kethi, citată într-un comunicat.

„Alegerile de la 26 mai sunt o ocazie de a ne adresa tuturor femeilor ţării şi de a dovedi că politica face parte din viaţa tuturor cetăţenilor, indiferent de sex”, a adăugat ea.

Citește și : Manfred Weber, aproape un anonim în rândul electoratului german

Potrivit unei legi recente privind paritatea de gen, cota femeilor pe listele candidaţilor partidelor trebuie să atingă cel puţin 40%, faţă de 30% în trecut.

Analiştii şi specialiştii în sondarea opiniei publice sunt însă de acord cu faptul că grecoaicele sunt „puţin entuziasmate” de ideea de a participa la viaţa politică şi că cetăţenii ţării nu votează frecvent în favoarea femeilor din politică.