DISTRIBUIȚI

Camera inferioară a Parlamentului francez a suspendat dezbaterile asupra unui proiect de lege menit să impună obligativitatea de a prezenta dovada vaccinării împotriva COVID-19 pentru a putea intra la cinema sau restaurant, sau pentru a călători cu trenul, informează marţi Reuters, potrivit agerpres.

Dezbaterile aprinse asupra noii legi, care ar înlătura opţiunea de a prezenta un test negativ în locul vaccinării, au fost întrerupte luni după miezul nopţii, după ce majoritatea deputaţilor au votat pentru suspendarea şedinţei.


Citeşte şi: Boris Johnson susține că Marea Britanie este incomparabil mai bine plasată în acest decât anul trecut – Black News

Liderii mai multor grupuri parlamentare trebuie acum să stabilească o nouă dată pentru reluarea dezbaterilor, a anunţat vicepreşedinta Adunării Naţionale, Annie Genevard.

Odată votată de Adunarea Naţională, noua lege va mai trebui votată de Senat, înainte de a intra în vigoare pe 15 ianuarie.

Citeşte şi: Un elicopter militar S-A PRĂBUŞIT lângă Haifa – Black News

Dezbaterea tensionată de luni din Parlament a demonstrat ceea ce guvernul şi opoziţia au descris drept o oboseală larg răspândită generată de pandemie şi de restricţiile menite să o stăvilească.

Propusa înăsprire a restricţiilor i-a înfuriat pe activiştii anti-vaccinare şi unii parlamentari au declarat că au fost ţinta unor agresiuni, inclusiv a unor acte de vandalism şi ameninţări violente.