DISTRIBUIȚI
stirile protv

Coaliţia internaţională antijihadistă din Siria a anunţat duminică seară că a lovit un responsabil-cheie al grupării Stat Islamic (SI) implicat în asasinarea lucrătorului umanitar american Peter Kassig şi a altor prizonieri occidentali ai SI, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Forţele coaliţiei au efectuat lovituri precise împotriva unui responsabil un rang înalt al SI, Abou al Oumarayn, (…) în deşertul sirian”, a declarat purtătorul de cuvânt american al coaliţiei, Sean Ryan.


Citeşte şi: Un avion al ONU va evacua rebelii houthi răniţi în Yemen

Acesta „a fost implicat în uciderea cetăţeanului american (…) Peter Kassig”, răpit în 2013 în Siria şi executat prin decapitare în noiembrie 2014, a adăugat el.

În plus, responsabilul jihadist era „asociat şi direct implicat în executarea mai multor altor prizonieri”, a adăugat Sean Ryan, subliniind că loviturile aeriene ale coaliţiei „continuă să perturbe comandamentul şi controlul SI asupra câmpului de luptă”.

Peter Kassig, care a fondat în 2012 o organizaţie umanitară şi a adoptat prenumele Abdul Rahman după convertirea la islam, era în vârstă de 26 de ani.

Citește și : RĂZBOI pe străzile Parisului: Ciocniri VIOLENTE între vestele galbene și forțele de ordine – VIDEO

Asasinarea acestui ostatic a fost provocată, potrivit SI, de trimiterea a circa 3.000 de soldaţi şi consilieri americani în Irak pentru a ajuta armata să lupte împotriva jihadiştilor.

Coaliţia internaţională a intervenit în Siria şi Irak cu începere din 2014 pentru a contracara expansiunea SI care preluase controlul asupra unor vaste regiuni de la graniţa dintre cele două ţări.

Învinsă în Irak, gruparea ultrajihadistă mai controlează câteva puncte din deşertul sirian, în special în estul ţării, unde coaliţia duce în continuare o luptă împotriva jihadiştilor, sprijinită la sol de o alianţă arabo-kurdă.