DISTRIBUIȚI

Un număr de 17 persoane au fost ucise duminică seara într-un „atac terorist” comis asupra unei cafenele-restaurant din Ouagadougou de către presupuși jihadiști, a anunțat guvernul din Burkina Faso.

„Duminică, în jurul orei 21,00, un atac terorist a vizat restaurantul Istanbul situat pe bulevardul Kwame Nkrumah din  Ouagadougou”, relevă un comunicat al guvernului, citat de AFP.


„Acest atac a făcut pentru moment 17 victime ale căror naționalități rămân de precizat și 8 răniți”, precizează aceeași sursă.

Atacatorii, al căror număr nu este cunoscut, „sunt izolați pe un etaj al imobilului pe care l-au atacat”, a declarat ministrul Comunicațiilor din Burkina Faso, Remis Dandjinou, la televiziunea națională.

„Forțele de apărare și de securitate și unitatea de elită a jandarmeriei sunt în acțiune”, a spus el.

Restaurantul Istanbul, situat la aproximativ 200 de metri de cafeneaua Capuccino care, în ianuarie 2016, a fost ținta unui atentat, ” a fost atacat de presupuși jihadiști”, declarase anterior pentru AFP un ospătar al localului.

„Trei bărbați au sosit la bordul unui vehicul 4×4 spre ora 21,30, au coborât din mașină și au deschis focul asupra clienților de pe terasa” acestei cafenele frecventate de o clientelă de rezidenți străini, a indicat aceeași sursă.

Pe 15 ianuarie 2016, atacul ce a vizat cafeneaua Cappuccino, o locație frecventată de rezidenții străini din Ouagadougou, și mai multe hoteluri și a fost revendicat de Al Qaida în Magrebul Islamic s-a soldat cu 30 de morți și 71 de răniți, în majoritate străini.

Aflată la frontiera cu Mali și Niger, Burkina Faso este scena unor atacuri jihadiste regulate din 2015.