DISTRIBUIȚI

Parlamentul german a aprobat vineri noi reglementări menite să faciliteze deportările, în urma unei dezbateri aprinse în Bundestag, transmite dpa, potrivit agerpres.

‘O obligaţie de a pleca din ţară trebuie urmată de plecarea efectivă’, a declarat ministrul de interne Horst Seehofer în Bundestag înaintea votului.


Citeşte şi: Theresa May îşi depune demisia oficială

Formaţiunile de opoziţie Die Linke şi Verzii au acuzat Partidul Social Democrat (SPD), partenerul conservatorilor la guvernare, că sprijină votul în pofida principiilor sale, acuzaţie respinsă de social-democraţi.

Noile prevederi reduc barierele legale pentru ţinerea în detenţie a persoanele ce urmează a fi deportate şi permit ca acestea să fie în încarcerate în închisori obişnuite.

Citeşte şi: Canada anunţă când vor începe audierile în procesul de extrădare al directoarei de la Huawei

Filiz Polat, deputat al Verzilor, a vorbite despre ‘o zi neagră pentru democraţie’.

O măsură care îi obligă pe refugiaţi să locuiască într-o localitate anume a fost prelungită cu sprijinul partidelor la guvernare (CDU-CSU şi SPD) şi al celei mai mari formaţiuni din opoziţie, Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta).

Deputaţii stângii radicale Die Linke şi cei ai Verzilor au votat împotrivă, iar cei ai Partidului Liber Democrat (FDP) s-au abţinut de la vot.