DISTRIBUIȚI

Bulgaria va trimite primul său ajutor militar în Ucraina de la începutul invaziei ruse, după ce parlamentul a aprobat vineri o listă de arme stabilită de guvernul interimar, relatează Reuters şi EFE, potrivit agerpres

Parlamentul a aprobat de asemenea trimiterea a până la 50 de militari în misiunea UE de instruire a forţelor armate ucrainene.


Citește și : Peste 6.700 de civili au fost ucişi în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei (OHCHR)

Bulgaria a fost una din cele câteva ţări din UE care nu au trimis ajutor militar, în contextul în care Partidul Socialist, membru al precedentei coaliţii de guvernare şi binevoitor faţă de Rusia, a blocat în mai o propunere anterioară.

Lista armelor aprobate este clasificată, însă oficiali guvernamentali au precizat că Sofia va trimite în principal arme uşoare şi muniţie.

Ministrul interimar al Apărării, Dimitar Stoianov, a spus că Bulgaria, ţară membră a NATO, nu îşi permite să îşi trimită sisteme de rachete antiaeriene sau avioanele MIG-19 şi SU-25, de producţie sovietică, dorite de Kiev.

„Abordarea mea a fost conservatoare, deoarece trebuie să asigur capacităţile de apărare ale Bulgariei. Ajutorul este în acord deplin cu priorităţile Ucrainei, dar nu trimitem sistemele S-300 şi nici avioanele MIG-29 sau SU-25”, a declarat vineri Stoianov la Nova TV.

Deşi Bulgaria nu a trimis până acum arme Ucrainei, producătorii săi de armament au înregistrat o creştere a exporturilor, conform unui raport din noiembrie al Asociaţiei Industriale Bulgare.

Citește și : Rusia a desfăşurat sisteme antirachetă mobile pe una din insulele Kurile

 

În august, Ministerul Economiei a aprobat acorduri pentru exporturi de arme de peste un miliard de leva (512 milioane de euro), majoritatea având ca destinaţie Polonia, unul din centrele esenţiale pentru trimiterea de arme în Ucraina.

Un număr total de 148 din cei 240 de parlamentari au votat vineri în favoarea trimiterii de arme Ucrainei, socialiştii şi Partidul Renaşterea, pro-rus şi ultranaţionalist, exprimându-se împotrivă.