DISTRIBUIȚI
Politico EU

Sezonul turistic de vară al Bulgariei urmează să se deschidă pe 1 mai, conform planurilor guvernamentale, care au ca scop primirea turiştilor în staţiunile de la Marea Neagră dacă sunt fie vaccinaţi împotriva COVID-19, fie s-au recuperat, fie prezintă un test PCR negativ, informează DPA, scrie agerpres.  

Măştile faciale vor fi, de asemenea, obligatorii în această vară pentru oricine stă în zone comune închise şi trebuie menţinută distanţarea socială, a declarat luni Ministerul Turismului din Sofia.


Citește și : România cotizează mai mulţi bani din PIB la NATO decât Franţa

Pe plajă, o umbrelă poate fi folosită de cel mult două persoane sau de membrii unei singure familii. De asemenea, se vor aplica numeroase alte reglementări de igienă.

Industria turistică a Bulgariei a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus în 2020. Numărul călătorilor din străinătate, care sunt esenţiali pentru industrie, au scăzut, iar turiştii interni nu au putut compensa enormele pierderi.

Înainte de pandemie, turismul a generat 12% din produsul intern brut al celei mai sărace ţări din UE.

Citește și : Novaia Gazeta cere autorităţilor ruse o anchetă după atacul chimic de la sediul său