DISTRIBUIȚI
Euronews

Bulgaria şi-a evacuat personalul local afgan din Pakistan la Sofia, informează joi DPA, potrivit agerpres.  

Zborul de miercuri de la Islamabad a adus de asemenea un bulgar împreună cu familia sa pentru a se afla în siguranţă. La bord s-a aflat şi ministrul bulgar al apărării, Gheorghi Panaiotov, a anunţat joi ministerul de la Sofia.


Citește și : Polonia este forţată să-şi SCHIMBE definiţia legală a violului

Numărul de afgani evacuaţi nu a fost menţionat. Potrivit unei decizii anterioare a guvernului, Bulgaria a dorit să aducă şi să sprijine până la 70 de persoane făcând parte din personalul local afgan împreună cu familiile lor.