DISTRIBUIȚI
Fur Free Alliance

Zeci de mii de susţinători ai Partidului Socialist din Bulgaria (BSP, de opoziţie) s-au reunit sâmbătă pe muntele Buzludzha (centrul Bulgariei) pentru a protesta împotriva sărăciei şi a corupţiei şi pentru a cere convocarea de alegeri anticipate, informează Reuters, conform agerpres.

Următoarele alegeri legislative la termen ar urma să aibă loc în 2021 şi un scrutin anticipat este puţin probabil, comentează analiştii. Dar o anchetă a centrului independent de sondaje Alpha Research relevă că sprijinul pentru partidul de guvernământ GERB a scăzut de la alegerile din martie 2017, dând speranţe opoziţiei.


Citește și : Bilanțul victimelor provocate de ploile musonice în statul Uttar Pradesh din nordul Indiei a ajuns la 45

Socialiştii acuză guvernul condus de premierul Boiko Borisov de indiferenţă faţă de aprofundarea sărăciei şi de incapacitate de a-i trimite pe oficialii corupţi în spatele gratiilor, de la preluarea mandatului în luna mai.

„Este timpul nu doar să cerem ‘demisia’, ci şi să acţionăm pentru alegeri anticipate”, a declarat Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PES) şi fost lider socialist.

„Am convingerea că BSP va câştiga aceste alegeri”, le-a spus el simpatizanţilor formaţiunii sale, care au agitat drapele roşii şi naţionale. Mitingul anual a avut loc pe muntele Buzludzha, centrul Bulgariei, în apropiere de casa memorială a Partidului Comunist, situată pe vârful acestui munte.

Bulgaria a fost clasată drept cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană conform indicelui de percepţie a corupţiei întocmit de Transparency International din 2017, iar Bruxellesul critică Sofia pentru că nu combate eficient criminalitatea organizată şi nu a condamnat oficiali corupţi de rang înalt.

Corupţia a redus investiţiile străine şi a determinat unele ţări din UE să se opună intrării acesteia în zona Schengen şi împiedică intrarea ei în zona euro, notează Reuters.

Lidera BSP, Korneliya Ninova, a promis că partidul său va face să se îmbunătăţească standardele de viaţă în cazul în care revine la putere. Peste 40% dintre bulgari rămân expuşi riscului de sărăcie şi excludere socială, arată datele Eurostat.

Bulgaria are în continuare cea mai scăzută pensie medie din UE, care se cifrează la 190 de euro (aproximativ 221,46 dolari) pe lună şi aproximativ un sfert dintre pensionarii bulgari primesc pensia minimă de 106 euro.

Citește și : Turcia și Statele Unite își pot salva relațiile diplomatice (Ibrahim Kalin)

De asemenea, guvernul este criticat pentru că nu a reuşit să rezolve criza demografică din ţară. Populaţia bulgară s-a diminuat cu mai mult de o cincime de la căderea comunismului în 1989, ajungând sub 7 milioane de persoane, în timp ce numărul copiilor născuţi a atins cel mai scăzut nivel din 1945.

Bulgaria a înregistrat cea mai ridicată rată de mortalitate din UE în 2016, conform datelor Eurostat, şi cea de-a treia rată a mortalităţii din lume în 2017, conform datelor Agenţiei Centrale de Informaţii.