DISTRIBUIȚI
REUTERS

Autorităţile bulgare au dezminţit marţi informaţiile apărute în mass-media europene cu privire la presupuse tiruri de armă trase de poliţişti bulgari asupra migranţilor care încercau să traverseze frontiera cu Turcia, transmite EFE, potrivit agerpres

Mai multe publicaţii europene, între care ziarele Le Monde (Franţa) şi The Times (Regatul Unit) şi televiziunea publică germană ARD, au difuzat fragmente dintr-o înregistrare video cu un presupus incident care ar fi avut loc la 3 octombrie la frontiera Bulgariei cu Turcia.


Citește și : Peste 6.700 de civili au fost ucişi în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei (OHCHR)

În aceste imagini apare un grup de migranţi sirieni într-o zonă împădurită, se poate auzi un foc de armă şi apoi se vede cum un tânăr cade la pământ, lovit de un glonţ în zona axilei.

Ministerul de Interne bulgar a dat asigurări marţi că, în acea zi, agenţii bulgari au împiedicat intrarea a 65 de migranţi, care au aruncat cu pietre şi cu obiecte cărora în prealabil le-au dat foc.

”Drept urmare, s-a spart parbrizul unei maşini şi geamul unei cabine de pază, iar un poliţist bulgar a fost rănit. În niciun moment nu au folosit arme de foc împotriva migranţilor”, a declarat pentru EFE o sursă din Ministerul de Interne de la Sofia.

Anterior, luni, ministrul de interne interimar Ivan Demerdjiev a declarat, într-o conferinţă de presă la Sofia, că migranţii care încearcă să treacă frontiera turcă ”sunt tot mai agresivi şi folosesc pietre, ba chiar şi cuţite şi alte arme”.

”Dacă cineva se aşteaptă ca poliţia să nu răspundă acestor acţiuni şi să nu avem grijă de viaţa şi sănătatea agenţilor poliţiei de frontieră bulgare, atunci se înşală”, a avertizat ministrul interimar. ”Dacă migranţii nu sunt agresivi, vă asigur că nu vor mai exista cazuri în care chiar ei să aibă de suferit ca urmare a acţiunilor poliţiei de frontieră”, a adăugat el.

Citește și : Rusia a desfăşurat sisteme antirachetă mobile pe una din insulele Kurile

Potrivit Ministerului de Interne, numărul migranţilor ilegali reţinuţi de la începutul anului depăşeşte deja 14.000, aproape dublu faţă de anul trecut. În plus, până în prezent, agenţii bulgari afirmă că au împiedicat intrarea ilegală a circa 150.000 de persoane.

Ţările UE urmează să decidă joi dacă acceptă recomandarea Comisiei Europene de a extinde zona Schengen de liberă circulaţie pentru a include Croaţia, Bulgaria şi România. Unele ţări, precum Austria şi Regatul Ţărilor de Jos, se opun primirii Bulgariei, invocând tocmai faptul că această ţară nu protejează bine frontiera externă a UE, adică graniţa cu Turcia, scrie EFE.