DISTRIBUIȚI

Bulgaria va participa la exerciţiile militare Sea Shield, Poseidon şi Cetatea, a confirmat şeful Statului Major al armatei bulgare, generalul Andrei Boţev, într-o întrevedere desfăşurată marţi cu şeful Statului Major al Forţelor Terestre române, generalul-maior Ovidiu-Liviu Uifăleanu, aflat într-o vizită oficială în ţara vecină, transmite MTI, potrivit agerpres.

În timpul întâlnirii, cei doi oficiali militari au abordat aspecte ale cooperării între forţele terestre şi navale din Bulgaria şi România, precum şi cea a cooperării între forţele bulgare şi române în cadrul acordului interguvernamental privind operaţiunile de poliţie aeriană.


Citeşte şi: Două pachete cu ricină au fost trimise la Pentagon. Un alt colet suspect îl avea ca destinatar pe Donald Trump

La rândul său, generalul-maior Ovidiu-Liviu Uifăleanu a evidenţiat contribuţia ofiţerilor bulgari la Divizia multinaţională sud-est a NATO, cu accent pe rolul lor la realizarea interoperabilităţii.

Pe agenda întrevederii au mai figurat provocările pentru punerea în practică a adaptării structurii de comandă a NATO, organizaţie din care Bulgaria şi România fac parte.

În cursul acestei vizite, şeful Statului Major al Forţelor Terestre române s-a întâlnit, marţi, cu omologul său bulgar, generalul-maior Mihail Popov, şi are prevăzută vizitarea Brigăzii mecanizate 61 de la Karlovo, în sudul Bulgariei.

Citeşte şi: După ce a fost devastată de cutremure şi tsunami, pe insula Sulawesi a erupt un vulcan