DISTRIBUIȚI
Reuters

Numărul de cazuri confirmate de COVID-19 din Bulgaria a ajuns la 354, cu opt mai mult faţă de bilanţul precedent, a anunţat luni dimineaţa şeful celulei naţionale de criză, generalul Venţislav Mutafşiski, transmite BTA, potrivit agerpres.

În total 15 persoane s-au vindecat, iar 217 sunt internate, dintre care 13 la terapie intensivă. Opt persoane au decedat, cea mai tânără având 51 de ani, menţionează autorităţile bulgare.


Citeşte şi: Donald Trump PRELUNGEŞTE măsurile de distanţare socială

Generalul Mutafşiski a mai spus că marţi, 31 martie, va fi ridicată carantina totală impusă la 17 martie în oraşul Bansko, urmând bineînţeles ca aici să se aplice în continuare aceleaşi restricţii ca în restul Bulgariei.

El a reiterat că, deşi pandemia creează inconveniente serioase populaţiei, respectarea măsurilor stricte este singura cale prin care oamenii se pot proteja. „Când peste tot arde, a te plimba fără sens este iresponsabil”, a adăugat generalul bulgar.

Parlamentul Bulgariei a votat la 13 martie pentru declararea stării de urgenţă până la 13 aprilie pentru a contracara răspândirea noului coronavirus. Între măsurile restrictive impuse împotriva răspândirii virusului în Bulgaria se numără interzicerea frecventării restaurantelor, barurilor, locurilor de distracţie sau sportive, închiderea şcolilor, grădiniţelor şi universităţilor şi instituirea pe scară largă a muncii la domiciliu. Centrele comerciale tip mall sunt închise, cu excepţia magazinelor alimentare, farmaciilor, oficiilor bancare şi de asigurări, în timp ce magazinele din afara mall-urilor pot funcţiona în continuare, aplicând bineînţeles măsuri stricte de dezinfecţie şi păstrarea unei distanţe fizice între clienţi.

Citeşte şi: Harry şi Meghan sunt pe cont propriu în California. SUA nu le vor plăti protecţia!

Vârstnicii nu pot ieşi în grupuri mai mari de două persoane, iar intervalul orar 08.30-10.30 continuă să le fie rezervat în magazine.

Autorităţile au interzis de asemenea traficul spre şi în afara centrelor regionale, cu excepţia situaţiilor urgente (muncă, îngrijire medicală, revenire acasă).