DISTRIBUIȚI
leparisien.fr

Ministrul francez de finanţe, Bruno Le Maire, a declarat luni, la Luxemburg, că toate statele din zona euro trebuie să respecte regulile fiscale ale Uniunii Europene, după ce Italia a anunţat pentru anul viitor un deficit bugetar mai ridicat decât cel promis de guvernul anterior, informează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

‘Aceste reguli sunt aceleaşi pentru fiecare stat, pentru că viitorul nostru este legat’, a declarat Le Maire, întrebat despre planurile fiscale ale Italiei.


Citește și : Victimele tragediei din Indonezia au început să fie înhumate într-o groapă comună

Ministrul francez a afirmat totuşi că ‘nu vrea să dea lecţii nimănui’: ‘Nu sunt aici pentru a face o evaluare a bugetului italian. Comisia Europeană este responsabilă pentru evaluarea bugetului italian’, a explicat ministrul francez, cu puţin timp înaintea reuniunii omologilor săi din zona euro.

‘Trebuie să mergem pas cu pas. Mai întâi, avem nevoie de o evaluare clară a bugetului italian din partea Comisiei Europene’, a adăugat el, explicând că, după aceasta, statele zonei euro ar putea pune presiune în interiorul ‘cadrului politic’ oferit de reuniunile lunare ale miniştrilor de finanţe.

Le Maire a mai arătat că respectarea regulilor este şi mai importantă acum când Uniunea Europeană se confruntă cu o ameninţare serioasă din partea ‘mişcărilor populiste şi naţionaliste în ascensiune’. ‘În joc se află acum în mod clar viitorul Europei’, a subliniat el, îndemnând statele din zona euro să respecte regulile comune şi să convină rapid asupra unei reforme a acesteia, pentru că blocul comunitar nu este pregătit să facă faţă unei noi crize financiare majore.

Citește și : Ucraina va construi o bază militară în nordul Mării Negre, pentru contracararea Rusiei

Noul guvern de la Roma a propus joi ca deficitul public să fie stabilit la 2,4% din PIB în următorii trei ani, faţă de 0,8% cât promisese executivul precedent, de centru-stânga. Anunţul a provocat îngrijorarea pieţelor financiare şi iritare la Bruxelles, care va începe examinarea proiectului de buget italian la 15 octombrie.