DISTRIBUIȚI

Marea Britanie nu va ceda presiunii Uniunii Europene pentru ca Londra să trimită până la sfârşitul săptămânii viitoare un răspuns legat de angajamentele privind factura pe care ţara va trebui să o plătească pentru Brexit, a afirmat joi negociatorul britanic, David Davis, relatează AFP. 

Negociatorul-şef european pentru Brexit, Michel Barnier, a acordat vineri Londrei un termen de două săptămâni pentru a-şi îmbunătăţi propunerea privind plata facturii Brexit-ului, estimată de UE la 60 de miliarde de euro.


Aceasta aşteaptă răspunsul înainte de a trece eventual la următoarea fază a negocierilor luna viitoare, în special deschiderea tratativelor cu privire la relaţiile post-Brexit dintre UE şi Marea Britanie, cerute cu insistenţă de Londra.

„Nu este un termen limită pe care să mi-l amintesc”, a declarat negociatorul britanic pentru Brexit, David Davis, la un forum de afaceri organizat la Berlin de cotidianul german Sueddeutsche Zeitung.

„Următoarea dată critică este Consiliul (European) din decembrie, este vorba despre o dată pentru luarea unor decizii”, a adăugat el, făcând aluzie la viitorul summit european de la 14 şi 15 decembrie.

„Michel (Barnier) este un negociator… Este pe cale de a negocia? Da, este”, a adăugat omologul său britanic.

„Nu cred că vom fi sub presiune pentru a furniza un răspuns public săptămâna viitoare. Nu, cu siguranţă nu”, a insistat el.

Factura Brexit-ului pentru Londra rămâne principala sursă de blocaje în discuţiile cu UE de la demararea negocierilor în iunie.

UE a anunţat o sumă cuprinsă între 50 şi 60 de miliarde de euro, Londra estimând la rândul său o factură mai apropiată de 20 de miliarde de euro.

Chestiunea face parte din cele trei dosare considerate prioritare de UE pentru a organiza divorţul, alături de soarta expatriaţilor şi consecinţele separării pentru Irlanda.

După ce vor fi constatate „progrese suficiente” în aceste dosare, Cei 27 vor accepta să deschidă cu adevărat negocierile privind relaţiile viitoare.

Divorţul Marii Britanii de Uniunea Europeană este programat pentru sfârşitul lui martie 2019.