DISTRIBUIȚI
Reuters

Numărul cetăţenilor britanici care au aplicat pentru paşapoarte irlandeze a crescut cu 22% în 2018, a informat Ministerul de Externe al Irlandei luni, cifrele fiind mai mult decât duble faţă de totalul de aplicaţii din 2015, înainte de referendumul privind Brexitul, scrie The Guardian, potrivit agerpres.

Aproape 100.000 de britanici au dorit să îşi păstreze cetăţenia UE printr-un paşaport al cele mai apropiate ţări, faţă de 81.000 în 2017 şi 46.000 în 2015, înainte de referendumul privind Brexitul.


Citește și : Cazul Khashoggi : Imagini difuzate de un post de televiziune turc în care s-ar vedea cum este transportat un cadavru în saci (VIDEO)

Toate persoanele născute în Irlanda sau Irlanda de Nord sau care au un părinte sau bunic irlandez sunt eligibile pentru a primi un paşaport irlandez. În această situaţie se află în jur de şase milioane de cetăţeni britanici. Ei pot avea cetăţenie dublă.

Cererile pentru paşapoarte irlandeze în Irlanda de Nord, ai cărei cetăţeni pot avea atât paşapoarte britanice cât şi irlandeze, au crescut cu 2% în 2018.

Premierul britanic Theresa May a anunţat pe 10 decembrie, în ultimul moment, amânarea votului asupra acordului Brexitului prevăzut a doua zi în Parlamentul britanic, cu scopul de a evita o probabilă înfrângere privind acest text, care le dispalce atât susţinătorilor înfocaţi ai Brexitului, care se tem de o ancorare permanentă a Regatului Unit la UE, cât şi eurofililor, care speră în continuare să se poată da înapoi.

Citește și : Trump va reevalua situaţia din Siria şi probabil va încetini ritmul retragerii trupelor americane

Susţinători conservatori ai Brexitului, la fel ca aliatul nord-irlandez al Theresei May, micul partid unionist DUP, contestă în mod special soluţia numită ”backstop” sau ”plasă de siguranţă” care urmează să creeze provizoriu un ”teritoriu vamal unic”, care să înglobeze UE şi regatul, în vederea evitării unei reimpuneri a unei frontiere fizice între Irlanda şi Irlanda de Nord după Brexit.