DISTRIBUIȚI
Reuters

Londra a ajuns la o înţelegere cu Uniunea Europeană referitor la „modificări obligatorii din punct de vedere juridic” ale Acordului de retragere a Marii Britanii, a anunţat luni seara vicepremierul David Lidington în faţa Parlamentului, transmite AFP, potrivit agerpres.

„În seara aceasta, la Strasbourg, premierul (Theresa May) a obţinut schimbări obligatorii din punct de vedere juridic care întăresc şi îmbunătăţesc Acordul de retragere şi declaraţia politică”, a anunţat Lidington, care a solicitat parlamentarilor britanici să voteze acordul în momentul în care acesta le va fi prezentat marţi.


Citește și: Abdelaziz Bouteflika renunță să mai candideze pentru un nou mandat de președinte și amână alegerile din Algeria

Subliniind că discuţiile continuă la Strasbourg între premierul britanic şi liderii europeni, el a promis parlamentarilor prezentarea a două documente.

„Primul confirmă faptul că UE nu poate încolţi Marea Britanie în plasa de siguranţă pe o perioadă nedeterminată”, a declarat liderul britanic, referindu-se la clauza de”backstop”, dispoziţie care prevede menţinerea, ca ultimă soluţie, a Regatului Unit într-o uniune vamală pentru a evita revenirea la o frontieră fizică între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

În plus, „instrumentul comun reflectă angajamentul Regatului Unit şi al UE de a depune eforturi pentru a înlocui plasa de siguranţă cu măsuri alternative până în decembrie 2020”.

Lidington a cerut parlamentarilor să voteze pentru acordul astfel „îmbunătăţit”, care va fi prezentat marţi, spunând că acesta va fi singurul acord care se va afla pe masă.

Citește și: Washingtonul își retrage TOT personalul diplomatic rămas în Venezuela

„Mâine va trebui să faceţi o alegere fundamentală, să votaţi pentru acest acord îmbunătăţit sau să aruncaţi ţara într-o criză politică”, a avertizat vicepremierul britanic.

La mijlocul lunii ianuarie, aleşii britanici au respins cu un vot covârşitor acordul încheiat la sfârşitul lunii noiembrie de premier cu Bruxelles-ul, trimiţându-l înapoi pe masa negocierilor.