DISTRIBUIȚI
lastampa.it

Un judecător al Curţii supreme braziliene a ordonat joi arestarea „în vederea extrădării” a fostului militant de extremă stânga italian Cesare Battisti, solicitată de ţara sa după o condamnare în contumacie pentru patru crime, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Dau ordinul de plasare în detenţie în vederea extrădării a cetăţeanului italian Cesare Battisti”, a scris judecătorul Luiz Fux, într-o ordonanţă judecătorească obţinută în copie de AFP.


Citeşte şi: Japonia dă undă verde pentru reluarea construcţiilor la o bază americană nedorită de localnici

Cesare Battisti, de 63 de ani, a fost condamnat în 1993 la închisoare pe viaţă pentru patru crime şi complicitate la crime la sfârşitul anilor 1970. El îşi clamează în prezent nevinovăţia.

După ce a evadat din închisoare în 1981, el a fugit mai întâi în Mexic, apoi în Franţa în 1990. Preşedintele socialist Francois Mitterrand s-a angajat în timpul mandatului său să nu extrădeze niciun militant de extremă stânga care a renunţat la lupta armată.

Dar pentru că succesorul său Jacques Chirac nu a fost la fel de îngăduitor, italianul a fugit în Brazilia în 2004. După o perioadă petrecută în închisoare şi un lung proces judiciar pentru extrădarea sa, preşedintele de stânga Luiz Inacio Lula da Silva a decis în 2010 să nu-l predea pe fugar Italiei. Battisti trăieşte în libertate din 2011.

Citeşte şi: Trump face toate demersurile pentru blocarea accesului persoanelor transgen în armata americană

Decizia judiciară de joi merge în sensul promisiunilor electorale ale preşedintelui ales de extremă dreapta Jair Bolsonaro, care doreşte o extrădare în acest caz.

„Vom arăta lumii angajamentul nostru în lupta împotriva terorismului”, a spus el în octombrie, criticând un personaj „adorat de stânga braziliană”.

Această promisiune a fost salutată de ministrul de interne şi vicepremierul naţionalist italian Matteo Salvini.