DISTRIBUIȚI
Getty

Premierul britanic în exerciţiu, Boris Johnson, liderul Partidului Conservator, a decis suspendarea timp de două zile a campaniei electorale, în urma atacului terorist comis în centrul Londrei, informează BBC News, potrivit mediafax.

Surse din cadrul Partidului Conservator au declarat că premierul a anulat toate evenimentele electorale programate vineri seară şi sâmbătă.


Citește și : Mai multe persoane, înjunghiate pe o stradă comercială din Haga

La rândul său, Partidul Laburist (opoziţie) a suspendat evenimentele electorale programate vineri seară. „Inima mea este alături de victimele acestui atac îngrozitor”, a declarat liderul laburist, Jeremy Corbyn.

Jo Swinson, preşedintele Partidului Liberal-Democrat (opoziţie), a lăudat intervenţia rapidă a serviciilor de securitate. „Incidentul de astăzi ne aminteşte că nu putem avea niciodată securitatea ca fiind ceva garantat automat. Nu trebuie să uităm niciodată activitatea vitală a poliţiei şi a serviciilor de securitate pentru ca noi să fim în siguranţă. Cei care încearcă să ne terorizeze, să ne divizeze sau să ne submineze libertăţile nu vor reuşi niciodată”, a declarat Jo Swinson, citată de cotidianul The Guardian.

Marea Britanie va organiza alegeri parlamentare anticipate pe 12 decembrie.

Citește și : SUA condamnă ‘vehement’ atacul comis în centrul Londrei