DISTRIBUIȚI
The Times

Noul premier britanic Boris Johnson s-a mutat oficial luni în reşedinţa din Downing Street de la Londra, unde va locui pe perioada mandatului împreună cu partenera sa de viaţă, Carrie Symonds, a confirmat executivul britanic, citat de AFP, Reuters şi PA, potrivit agerpres.

Symonds, în vârstă de 31 de ani, specialistă în comunicare şi fostă consilieră a conservatorilor, nu va dispune de niciun asistent plătit din fonduri publice, a asigurat un purtător de cuvânt al executivului.


Citește și : Trump vrea să iniţieze retragerea trupelor americane din Afganistan înaintea alegerilor prezidențiale

Este primul cuplu necăsătorit care se instalează la reşedinţa oficială a premierilor britanici.

La fel ca alţi lideri guvernamentali dinaintea sa, Boris Johnson a decis să se instaleze la nr. 11 pe Downing Street, o locuinţă mai spaţioasă decât apartamentul de două camere de la nr. 10, care va fi ocupat de ministrul finanţelor Sajid Javid şi familia sa.

Încă înainte de preluarea de către Boris Johnson a şefiei guvernului, consilierii săi păreau divizaţi în legătură cu Carrie Symonds, unii apreciind că ea ar putea avea un rol important alături de noul premier şi că a contribuit deja la îmbunătăţirea imaginii sale, iar alţii exprimând temeri ca prezenţa tinerei să nu scoată în evidenţă trecutul de soţ nestatornic al lui Johnson.

Citește și : Un american suspectat de uciderea unui polițist la Roma a fost fotografiat în cătuşe, legat la ochi

Luna trecută, o scenă conjugală survenită la domiciliul tinerei unde locuiau cei doi, în sudul Londrei, a ajuns pe prima pagină a ziarelor britanice, care au relatat că poliţia londoneză a intervenit după ce un vecin a sunat în toiul nopţii pentru a reclama că a auzit o ceartă cu urlete şi uşi trântite.