DISTRIBUIȚI
Getty

Şeful guvernului britanic Boris Johnson nu va respecta termenul limită pentru părăsirea Uniunii Europene până la sfârşitul anului 2020, a declarat comisarul european pentru comerţ Phil Hogan pentru ediţia de luni a Irish Times, relatează dpa, scrie agerpres.

Marea Britanie urmează să părăsească UE la sfârşitul lunii ianuarie, cu o perioadă de tranziţie care se termină la sfârşitul anului 2020. Johnson s-a angajat să respecte acest termen indiferent dacă Marea Britanie a încheiat un acord final cu blocul sau nu, afirmând în trecut că ar prefera mai degrabă ”să moară într-un şanţ” decât să prelungească data ieşirii din UE.


Citește și : Erdogan a trimis în Parlament o moţiune în vederea autorizării desfăşurării de militari turci în Libia

Hogan a spus că planul lui Johnson de a adăuga această dată în legislaţie este „foarte ciudat” şi un „truc” politic şi a avertizat că un Brexit fără acord ”va turna sare pe rană şi riscă să dividă familii, comunităţi şi regiuni”.

„Prea mult din dezbaterea din Marea Britanie din ultimii patru ani s-a bazat pe ideea falsă că este posibil un Brexit imediat şi complet păstrând toate avantajele apartenenţei la UE”. „Acum, când a fost depăşit impasul politic la Westminster, următoarea etapă a Brexitului trebuie să se bazeze pe realism şi pe fapte concrete”, a spus oficialul european.

”Orice retorică de tipul ‘şi cu varza unsă şi cu slănina în pod’ nu va funcţiona. Ambele părţi trebuie să acţioneze calm şi coerent”, a mai spus Hogan, citat de ziar.

Deţinând portofoliul comerţului, comisarul european irlandez va juca un rol important în viitoarele negocieri ale UE cu Marea Britanie, scrie dpa.

Citește și : Iranul a reţinut o navă bănuită de contrabandă cu combustibil în Golf